Statele UE au adoptat un plan de actiune pentru asigurarea sigurantei energetice

Sefii de state si de guverne din Uniunea Europeana (UE), reuniti vineri la Bruxelles, au adoptat un plan de actiune pentru a asigura populatiei gaze naturale si energie electrica la preturi accesibile, transmite AFP, citata de Mediafax.

Sefii de state si de guverne din UE au adoptat o declaratie privind energia, a afirmat presedintele Uniunii, Herman van Rompuy. Documentul insista asupra necesitatii de a promova investitiile in energia regenerabila si nepoluanta.

Summitul european de vineri are ca obiective diversificarea modalitatilor de producere a energiei electrice pentru reducerea dependentei UE de importuri, consolidarea retelelor de aprovizionare cu petrol si gaze naturale si efectuarea de economii.

Uniunea cheltuie in fiecare an 270 de miliarde de euro pentru a cumpara petrol si 40 de miliarde de euro pe achizitiile de gaze naturale, sume echivalente cu 2,5% din Produsul Intern Brut al spatiului comunitar, potrivit Comisiei Europene.

Cantitatea de gaze naturale utilizata in UE pentru producerea de energie electrica s-a triplat in ultimii 15 ani. Comisia estimeaza ca intre 73% si 79% din gazele consumate de statele comunitare pana in 2020 vor reprezenta importuri din Rusia, Algeria si Norvegia. Pretul acestui tip de combustibil este ancorat de cotatia petrolului.

Comisia estimeaza ca pana in 2020 vor fi necesare investitii de 1.000 miliarde de euro pentru indeplinirea celor trei obiective, care ar trebui sa permita reducerea cu 1.000 de euro a facturii anuale la energie pentru consumatorii europeni. 

 

spot_img

Ultimele știri