„Stare de bine”, un mod practic prin care copiii învață importanța alimentației sănătoase

bine„Stare de bine” este o inițiativă oricând binevenită în rândul elevilor și contribuie în mod practic la educația acestora, potrivit declarațiilor profesorilor prezenți la evenimentul de lansare al proiectului inițiat de Asociația Green Revolution, în parteneriat cu Sistemul Coca-Cola România și Billa România.

Este o idee extraordinară ca în rândul copiilor să se vorbească despre un stil de viață sănătos, deși, cu diverse ocazii și noi încercăm să le atragem atenția asupra modului în care se hrănesc, asupra modului în care trebuie să-și întrețină fizic corpul, asupra modului în care trebuie să cântărească avantajele și dezavantajele lucrurilor pe care le mănâncă sau beau”, a declarat Cristina Truță, profesor de engleză la Școala Gimnazială „Tudor Arghezi”.

Lizeta Mihăilă, profesor itinerant Școala Gimnazială „Sfântul Nicolae” a sublinita faptul că „Stare de bine” este un mod practic prin care copiii învață importanța alimentației sănătoase și a efortului fizic în combaterea obezității și exceselor alimentare.

Este un proiect foarte frumos și interesant. Copiii abia așteptau să ajungă aici mai ales când au aflat că vor învăța să gătească și să facă mișcare. Totul este interactiv și cu o bogată paletă de culori. Cu siguranță elevii noștri vor pleca de aici cu informații folositoare și vor fi mult mai atenți la ceea ce mănâncă”, a spus aceasta.

Peste 100 de elevi au învățat să mănânce sănătos la lansarea proiectului “Stare de bine”

ladaPeste 100 de elevi de la Şcoală Gimnaziala Sf. Nicolae și Şcoala Gimnaziala Tudor Arghez, cu vârste între 12 și 14 ani, au învățat care sunt beneficiile unui stil de viață sănătos și, sub îndrumarea unor specialiști în bucătărie, nutriție și sport, s-au implicat în activități distractive de gătit, în activități sportive și au primit sfaturi despre cum să adopte o nutriție echilibrată.

Prin acest proiect ne propunem să îndrumăm tinerii să adopte o dietă variată și echilibrată și să dedice timp activităților fizice.  Credem că marile schimbări pornesc de la inițiative de acest gen, și suntem convinși că prin acest parteneriat putem educa tinerii să aleagă alimentația și activitățile fizice potrivite stilului lor de viață. În plus, proiectul “Stare de bine” este o oportunitate de a demonstra, împreună cu partenerii noștri de afaceri, responsabilitate și implicare în teme de interes pentru comunitățile în care ne desfășurăm activitatea”, a declarat Jovan Radosavljevic, Director Comercial Coca-Cola HBC România.

Sănătatea este cea mai importantă parte din viața noastră și cu toții știm că este strâns legată de ce și cum mâncăm. Astfel, este necesar să acordăm o atenție sporită produselor sănătoase și naturale, dar și să adoptăm un stil de viață echilibrat, încă din copilărie. Însă, un stil de viață sănătos presupune nu numai o alimentație sănătoasă, dar și o activitate fizică potrivită vârstei.
Prin această inițiativă speram să aducem un aport important în educația copiilor și să le oferim încă de la vârste fragede motive întemeiate pentru care să aleagă o viață sănătoasă și să încline către sport și activitari în aer liber“, a declarat Sorana Georgia, Director General BILLA România.

În România, conform datelor de la Institutul Național de Sănătate Publică, în ultimii 10 ani, numărul de cazuri de obezitate în rândul elevilor s-a dublat din cauza lipsei de educație alimentară și a adoptării obiceiurilor alimentare proaste. Un alt raport arată că 60% dintre copiii și adolescenții din țara noastră nu au un aport adecvat zilnic de fructe și legume. În acest context, proiectul are ca ținta educarea elevilor să adopte un stil de viață sănătos, dar și creșterea conștientizării și oferirea de suport pentru autoritățile din România. Mesajul va fi transmis și către părinți și profesori, dorind astfel să le creștem interesul pentru o alegere mai bună a alimentelor și conștientizarea importanței acestora, precum și a unei activități fizice adecvate aportului de calorii.

Cu toții ne dorim să trăim într-o societate cu persoane sănătoase fizic și mental. În acest sens, adoptarea unui stil de viață sănătos devine un punct cheie al generației actuale de elevi, care tinde să se ghideze mai mult după informațiile primite de la familie sau de la școală. Prin proiectul “Stare de bine” ne dorim că generațiile viitoare să înțeleagă importanța adoptării uni stil de viață sănătos și echilibat, în care  atât alimentația, cât și mișcarea fizică corect înțeleasă și aplicată ne ajută să trăim și să ne dezvoltăm frumos”, a declarat Raluca Fiser, președintele Asociației Green Revolution.

Proiectul “Stare de bine” va cuprinde în program 10 școli din București și vor fi organizate 5 evenimente în perioada 03 octombrie – 14 noiembrie, la care vor avea acces peste 1.000 de copii.

spot_img

Ultimele știri