Spune-ti parerea despre zonele de picnic!

Autoritatile locale au termen ca pana la sfarsitul lunii mai, sa raporteze oficial Ministerului Mediului si Padurilor daca au stabilit locatiile pentru activitatea de picnic, care sunt acele locatii si care va fi infrastructura creata, precum si planul de ecologizare pentru spatiile de picnic.

In sprijinul acestei masuri Green Report a lansat un nou sondaj de opinie adresat tuturor cititorilor sai care doresc sa-si exprime parearea legata de amplasarea zonelor de picnic.

Voteaza aici

Raspunsurile vor fi centralizate si folosite pentru a crea o harta a locurilor de picnic la nivel national. 

60% dintre oraseni, la gratar in ultimul an

“Mergem la picnic?”, un sondaj realizat de firma de cercetare de piata, Daedalus Millward Brown, la cererea Green Revolution, arata ca, iesirile la gratar sunt printre cele mai indragite de romanii din orase.

Potrivit sondajului, picnicul reprezinta o activitate care tenteaza frecvent populatia activa din mediul urban, pe cei cu varste cuprinse intre 18 si 44 de ani, iar dintre acestia cei mai multi sunt barbati. 7 din 10 (68,5%) participantii la sondaj declara ca, in ultimele 12 luni, au iesit cu familia in parc, iar, la o distanta destul de stransa, 6 din 10 (59,3%) spun ca au fost la picnic, la iarba verde sau la gratar.

Astfel, rezultatele sondajului arata ca o mare parte din oraseni ies la picnic sau la gratar la sfarsit de saptamana, fata de doar 40% dintre respondenti care sustin ca merg in aer liber doar pentru activitati sportive.

Cititi aici rezultatele sondajului comandat de Green Report

Un orasean din doi a mers de cel putin 10 ori la picnic in ultimul an

In ultimul an, 45% din romanii din mediul urban au iesit la picnic de cel putin 10 ori. Tinand cont ca perioada prielnica pentru plimbari in natura este aprilie-septembrie, concluzia e simpla – foarte multi romani merg la picnic chiar si de doua ori intr-o singura luna. Daca ii socotim si pe cei care marg mai rar, cam o data la doua luni la gratar, numarul orasenilor iubitor de picnic se dubleaza si ajunge 88%. Adica 8 din 10 romanii din mediul urban spun ca au mers la picnic si au facut gratar de minimum 4 ori anul trecut.

9 romani din 10 (92,7%) au declarat ca picnicul fara gratar si muzica nu e picnic. Dar 30% din respondenti iau masa la iarba verde, dar nu fac focul. De drumetii sunt preocupati doar 1% dintre oraseni , iar de plimbari, 2%. In total doar 3 din 10 oraseni fata de cei 9 din 10 care leaga iesirea in aer curat de o masa copioasa facuta pe gratar.

Care ar fi solutiile pentru un picnic curat

Cel mai mult pe turisti care merg la picnic ii deranjeaza gunoaiele in proportie de 97%, dar si lipsa dotarilor din spatiile existente cam in acelasi procent. Foarte putini, doar 2,3% sunt nemultumiti de comportamentul necivilizat al celorlalti.

Mai mult de jumatate dintre cei intervievati sustin ca nu au nici o solutie pentru un picnic curat, insa 9 din 10 (89,9%,) spun apreciaza ca fiind foarte eficienta dotarea spatiilor cu cosuri de gunoi sau toalete, salubrizarea zonelor de picnic, iar 76,8% au considerat necesara implicarea autoritatilor locale in aceste zone, reguli deja stipulate in Legea Picnicului. Aplicarea unor amenzi mai mari a fost socotita necesara de 66,1% din respondenti, adica 6 din 10 oraseni sustin sanctiunile impuse prin Legea Picnicului, iar 74,8% au considerat necesara amenajarea mai multor spatii pentru picnic.

Legea Picnicului sustinuta de oraseni

La doar 2 luni dupa ce a fost aprobata, despre Legea Picnicului au auzit aproape 40% din romanii din mediul urban, iar jumatate din oraseni considera ca majoritatea aspectelor pozitive ale legii se leaga de mediu si de protejarea acestuia.

Astfel, 33,6% cred ca natura va fi mai curata, 19% sustin ca legea contribuie la reducerea poluarii, 9,9% opineaza ca vor fi prevenite incendiile, iar 4,9% afirma ca este bine sa se faca gratar doar in locuri special amenajate. Doar 2% cred ca trebuie sa existe spatii special amenajate, inainte de a se aplica legea, iar 2,2% sunt bucurosi ca nu se vor mai face gratare printre blocuri.

Doar 10,3% din respondenti sunt deranjati de faptul ca sunt impuse anumite locuri pentru picnic sau ca le sunt limitate optiunile.

Sondajul “Mergem la picnic?” a fost realizat pe un esantion de 1.000 de persoane, in perioada 1-30 martie 2012, iar grupul-tinta este reprezentat de femei si barbati, cu varste cuprinse intre 18 si 65 de ani. Sondajul vizeaza parerea romanilor cu privire la aplicarea Legii Picnicului.

Legea Picnicului sau Legea nr. 54/19 martie 2012 privind desfasurarea activitatilor de picnic, publicata in Monitorul Oficial in 27 martie a.c., este un proiect initiat de Green Revolution si sustinut de Attila Korody, ministrul mediului, Sulfina Barbu, deputat PDL, Carmen Moldovan, deputat PSD si Adriana Saftoiu, fost deputat PNL.

Puteti comenta aici: https://www.facebook.com/Green.Report

Mihaela Pavnutescu

Cosmin Zaharia 

Citeste:

Primariile, obligate sa stabileasca zonele de picnic

Legea Picnicului a primit unda verde din partea Comisiei de Mediu a Camerei Deputatilor

Picnicul civilizat ajuta Romania sa fie curata

Exclusiv G.R.: Amenzi din 2013 pentru Legea Picnicului

spot_img

Ultimele știri