Programul Spații Verzi. 800.000 de lei pentru proiectele ONG-urilor de mediu

În cadrul celei de-a 15-a ediții a programului Spații Verzi, MOL România și Fundația pentru Parteneriat oferă fonduri de aproape 800.000 de lei ONG-urilor de mediu care vor să dezvolte proiecte prin care se urmărește implicarea copiilor şi a tinerilor.

Organizațiile de mediu pot depune, până la data de 20 februarie, cereri de finanțare pentru proiecte care se încadrează într-una dintre cele două componente ale programului: Spații Verzi Urbane și Arii Naturale Protejate. Proiectele selectate în cadrul componentei Spații Verzi Urbane primesc o finanțare maximă de 11.000 de lei/proiect, în timp ce finanțarea pentru componenta Arii Naturale Protejate este de maximum 26.000 de lei/proiect.

„În ultima perioadă aproape nu există zi în care să nu ne parvină știri legate de poluarea din orașe, despre insuficiența spațiilor verzi, despre degradarea habitatelor naturale sau despre problemele legate de biodiversitate sa. Programul nostru comun cu MOL România prin intermediul  proiectelor finanțate, implementate de un număr semnificativ de voluntari, copii și adulți inimoși, reprezintă o doză de speranță că putem evolua și înspre bine în ceea ce privește respectul față de mediu”, a declarat László Potozky, director al Fundaţiei pentru Parteneriat.

În cadrul componentei Spații Verzi Urbane sunt finanțate proiecte care vizează reabilitarea sau crearea de spații verzi, în paralel cu dezvoltarea unor programe interactive de educație ecologică și de sănătate. De asemenea, în aceeași categorie sunt eligibile și proiecte având ca temă Săptămâna Europeană a Mobilității și care implică activități şi acțiuni ce presupun un grad ridicat de implicare a comunității.

În cadrul componentei Arii Naturale Protejate sunt eligibile proiectele de promovare şi popularizare a ariilor protejate din România cu scopul de a ridica nivelul de acceptare a acestora în rândul comunităţilor locale prin intermediul implicării ONG-urilor şi şcolilor, precum și a comunităţilor locale.

Despre programul Spații Verzi

În 2019 au fost acordate finanțări în valoare totală de 695.631 lei pentru 51 de proiecte, în care s-au implicat peste 16.500 de persoane. În cadrul componentei Spații Verzi Urbane au fost înființate sau reamenajate spații verzi cu o suprafață totală de 64.429 mp, unde au fost plantați peste 2.200 de arbori şi arbuşti, precum și 4.700 de răsaduri de flori. În cadrul componentei Arii Naturale Protejate s-au creat 6 trasee tematice, au fost organizate 18 tabere Junior Ranger și au avut loc 215 de activități extrașcolare de educație ecologică.

În cei 14 ani de existență a programului au fost finanțate în total 620 de proiecte din domeniul protecției mediului cu aproape 7,5 milioane lei, proiecte în care s-au implicat mai mult de 235.000 de persoane, mai ales copii și tineri.

În cadrul componentei Spații Verzi Urbane au fost plantaţi 81.031 de arbori și arbuști și 86.932 de flori înverzind astfel o suprafaţă de 550.278 mp de teren urban, mai mare decât suprafața statului Vatican. În cadrul componentei Arii Naturale Protejate au avut loc 1.272 de activități extrașcolare de educație ecologică, au fost organizate 141 de tabere Junior Ranger și au fost înființate și amenajate 107 trasee tematice noi în ariile naturale protejate din România.

spot_img

Ultimele știri