Sondaj BBC: Omul este vinovat de schimbarile climatice

Majoritatea cetatenilor din mai multe state ale lumii cred ca omul este vinovat de incalzirea globala, potrivit unui sondaj realizat de BBC World Service, dat publicitatii astazi. 79% dintre respondenti cred ca activitati precum industria sau transporturile sunt cauze importante ale schimbarilor climatice.

Noua din zece persoane au spus ca masurile impotriva incalzirii globale sunt necesare, iar doua treimi dintre respondeti s-au aratat si mai ingrijorati, spunand ca masurile trebuie luate imediat. In nicio tara nu a existat o majoritate care sa sustina ca nu e nevoie de masuri pentru a combate schimbarile climatice.

73% dintre respondenti au declarat ca este nevoie de un acord international care sa reglementeze limitarea emisiilor de gaze cu efect de sera, acord care sa includa si tarile in curs de dezvoltare. Acestea ar urma sa primeasca ajutor tehnologic si financiar din partea tarilor bogate. Doar in Egipt, Nigeria si Italia, cei mai multi dintre cei chestionati au spus ca tarile in curs de dezvoltare nu ar trebui sa-si limiteze emisiile.

Sondajul a fost aplicat pe 22.000 de oameni din 21 de tari si a fost facut public cu o zi dupa summit-ul pe tema inclazirii globale de la New York. In cadrul acestuia, secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon a spus ca negocierile intre state privind masurile in lupta cu incalzirea globala trebuie urgentate. "Daca nu actionam acum, impactul schimbarilor climatice va fi devastator", a declarat acesta.

Sondajul dat publicitatii de BBC a fost realizat de institutul de sondare Globescan si Programul de Atitudini Politice Internationale din cadrul Universitatii Maryland. Presedintele Globescan, Doug Miller, a declarat ca sondajul, care reprezinta o proba a orientarii opiniei publice in domeniului mediului, ar trebui sa-i convinga pe liderii natiunilor sa se implice in actiuni de protectie a mediului.

Foto: bbc.co.uk

spot_img

Ultimele știri