Soluțiile de eficiență energetică cresc valoarea de piață a clădirilor de birouri cu 11%

Orașele sunt responsabile pentru 75% din consumul de energie la nivel global și 80% din emisiile de carbon, și din această cauză provocarea de a face clădiri eficiente energetic este foarte mare. În Uniunea Europeană, 40% din consumul de energie este dat de clădiri, iar în România acesta este de 45%. Reducerea acestui consum nu reprezintă doar un obiectiv care trebuie bifat în planurile de sustenabilitate ale companiilor, ci are o importanță economică deosebită, deoarece aduce plus valoare construcțiilor și implicit un profit mai mare, atât pentru dezvoltatori cât și pentru chiriași. 

Floreasca Park și Green Court, două centre de afaceri "verzi".
Floreasca Park și Green Court, două centre de afaceri „verzi”.

„Dacă am investit într-o clădire nouă de birouri, pe care am echipat-o cu soluții și echipamente eficiente energetic, valoarea de piață a clădirii crește cu 10,9%, față de o clădire standard. De asemenea, valoarea de piață a unei clădiri vechi, dar modernizate, poate să crească cu aproximativ șapte procente”, spune Petre Butu, vicepreședinte Schneider Electric România. Acesta a adăugat că potrivit studiilor, valoarea chiriei pe care proprietarul o cere este mai mare cu 6% față de o clădire obișnuită, iar într-una veche, însă îmbunătățită cu soluții de eficiență energetică, chiria este cu 1% mai mare decât în cazul unei clădiri nemodernizate.

„La sfârșitul lui 2014 chiria era de 18,5 euro pe metru pătrat (mp/lună).  În CBD (zona centrală – n.r.) rata chiriei pentru spațiile de birouri de clasa A se încadrează în intervalul 15 – 18.5 euro/mp/lună, iar în Centru Nord, în intervalul 15 – 17 Euro/mp/lună. În locurile semi-centrale, chiriile se încadrează în intervalul 12 – 15 euro/mp/ lună, iar în zonele periferice chiria pentru spații de clasa A variază între 9 și 12 euro/mp/lună.  Estimăm că în următoarea perioadă chiriile nu vor suferi modificări majore”, a declarat, pentru Green Report, Mihaela Gălățanu, research specialist DTZ Echinox.

De asemenea, potrivit reprezentantului Schneider Electric România, costurile pentru o clădire de birouri, de exemplu, se împart în două categorii. Prima categorie este reprezentată de investiția inițială, care, de regulă, reprezintă doar 25% din costuri. A doua categorie este reprezentată de cheltuielile de operare, care reprezintă 75% din costuri și se întind pe o perioadă de 25-30 de ani. „Pentru a avea costuri de operare reduse trebuie să investesc în soluții eficiente pentru a face economii. Costurile mele de operare vor scădea cu 13% până la 30% în cazul unei construcții noi, iar dacă modernizez una deja construită, costurile operaționale scad cu aproximativ 2,5%, față de o clădire fără standarde de eficiență energetică”, a explicat Butu.

 

20 de clădiri verzi în România

La nivel național, din datele existente pe site-ul RoGBC, există 20 de clădiri de birouri verzi în trei orașe: București – 16 clădiri, Cluj – 4 clădiri și Timișoara – o clădire. „Dacă măsurăm succesul în funcție de nivelul de performanță și gradul de ocupare, atunci în topul clădirilor de birouri ‘verzi’ din România putem include Floreasca Park (București), Crystal Tower (București), The Office Cluj Napoca, Liberty Cluj Napoca și Maestro Business Center (Cluj Napoca)”, a declarat Elena Rastei.

Colliers a încheiat cu succes în 2014 certificarea LEED pentru primele două clădiri de birouri din proiectul AFI Park dezvoltat de AFI Europe: AFI Park 1 și AFI Park 2, fiind și primele două certificări LEED Core and Shell pentru clădiri de birouri din România.

Tot anul trecut Colliers i-a asistat pe GTC&Bluehouse pentru a finaliza procesul de certificare verde a proiectului de birouri City Gate din București conform standardului LEED Existing Buildings. Cel de-al doilea turn, City Gate South Tower, a obținut certificatul LEED Silver, după ce în urmă cu un an se obținea certificatul LEED Gold pentru City Gate North Tower.

Recent a fost obținută prima certificare LEED de tip Campus din România. Global City Business Park, deținut de Global Finance a obținut certificarea LEED Gold pentru clădirea O2, prima dintre cele două clădiri ale proiectului.

De asemenea, pentru DTZ Echinox cele mai de succes clădiri de birouri din clasa A aflate în portofoliu sunt  Hermes Business Campus I, Floreasca Park, Green Court I și AFI Business Park.

Skanska a construit prima clădire de birouri din România cu stații de încărcare pentru mașini electrice

Suedezii de la Skanska au inaugurat în toamna anului trecut prima clădire din complexul Green Court Bucharest, situat pe strada Gara Herăstrău, aproape de mall-ul Promenada. Investiția, în această etapă, a fost de 46 de milioane de euro. Cu un spațiu închiriabil de 19.500 mp în 12 etaje, clădirea vine cu o premieră pe piața de profil din România și anume o parcare dedicată pentru mașinile electrice, cu tot cu stații de încărcare.

Green Court Bucharest este dezvoltat folosind tehnologie verde și soluții sustenabile cum ar fi fațada eficientă din punct de vedere energetic, aport crescut de aer proaspăt pentru un mediu de lucru sănătos, sistemele de iluminat eficiente energetic, echipate cu senzori de mișcare și de intensitate sau stațiile de încărcare pentru mașinile electrice.

Citește și:

Clădirile de birouri „verzi” aduc costuri de operare mai mici cu 30%

Cât de departe este Bucureștiul de a deveni un oraș inteligent și eficient

Prima clădire cu infrastructură pentru mașini electrice, inaugurată de Skanska în București

Schneider Electric este primul chiriaș al Skanska Green Court Bucharest

Juvelen, cea mai sustenabilă clădire de birouri din Scandinavia

spot_img

Ultimele știri