In scopul reducerii traficului si a poluarii pe perioada Jocurilor Olimpice de la Beijing, companiile auto chineze isi incurajeaza clientii sa foloseasca bicicletele pe perioada evenimentului sportiv, informeaza agentia chineza de presa Xinhua.
Automobilele sunt considerate una dintre principalele surse de poluare din capitala Chinei. De asemenea, aglomeratia provocata de cele 1000 de masini noi care intra in circulatie pe strazile Chinei in fiecare zi, va fi diminuata semnificativ daca soferii vor folosi traditionalele biciclete incepand cu 8 august 2008, data inceperii Olimpiadei.
Mai multe companii auto au anuntat deja ca vor oferi biciclete gratuite tuturor celor care doresc sa renunte la masina pe perioada evenimentelor sportive.
Autoritatile spera ca in acest mod, 1,3 milioane de automobile vor fi inlaturate din traficul zilnic. Oficialii din Beijing propun cetatenilor si alte masuri precum sa lucreze de acasa sau propun companiilor sa permita angajatilor un program flexibil de lucru. Institutiile publice si magazinele vor incepe lucrul cu o ora mai tarziu pentru a evita aglomerarile de dimineata.
China a investit pana in prezent circa 17 miliarde de dolari pentru reducerea poluarii si pentru acoperirea pierderilor provocate de inchiderea temporara a fabricilor din jurul capitalei Beijing.