România pare să se inspire din retorica trumpistă mai mult decât din valorile europene atunci când vine vorba despre viitorul energetic. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a adoptat recent, prin conceptul de „Smart Deal”, un discurs care critică vehement birocrația Uniunii Europene și prioritizează securitatea energetică națională, în detrimentul unei tranziții verzi accelerate.
Acest mesaj contrastează profund cu cel al președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a subliniat recent la Davos că Acordul de la Paris rămâne „cea mai bună speranță pentru întreaga umanitate” și a pledat pentru politici stricte de reducere a emisiilor.
Președintele Trump a arătat ieri lumii că democrațiile sunt puternice doar atunci când economiile lor sunt puternice. Și știți ce face o economie puternică? Produce energie sigură, accesibilă și abundentă! Energie care ține fabricile deschise, prețurile scăzute și pune mâncare pe masa fiecărei familii,
spune Burduja într-o postare recentă pe Facebook.
Retorica lui Burduja, deși populistă și atractivă pe plan intern, ridică întrebări despre angajamentul României față de obiectivele climatice europene.
Haideți să deschidem dosarul energiei regenerabile din România pentru a evalua dacă aceste abordări divergente pot fi reconciliate, sau dacă vor adânci falia dintre București și Bruxelles.
Progrese și realități contrastante
În 2024, datele arată un paradox interesant: pe de o parte, energia solară ,,a explodat”, cu o creștere a producției de 57,1%. Instalarea de noi parcuri fotovoltaice și implicarea prosumatorilor au transformat energia solară într-un veritabil campion al mixului energetic românesc.
Dar, de cealaltă parte, hidrocentralele și energia eoliană – doi piloni istorici ai energiei verzi – au îngenuncheat sub presiunea schimbărilor climatice.
Producția hidro a scăzut cu 21,8%, iar cea eoliană cu 19%, reflectând o dependență periculoasă de condițiile meteo.
Această realitate subliniază o vulnerabilitate-cheie: intermitența SRE. Fără infrastructură modernă de stocare și soluții integrate, cum ar fi hidrogenul verde sau hidrocentralele cu acumulare prin pompaj, creșterile spectaculoase ale energiei solare nu vor putea compensa fluctuațiile celorlalte surse.
Strategia Energetică a României 2025-2035 stabilește obiective ambițioase: eliminarea completă a centralelor pe bază de huilă și lignit până în 2032 și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) cu 87% până în 2030, comparativ cu 1990.
În teorie, aceste obiective ne aliniază la viziunea europeană de neutralitate climatică până în 2050. În practică, ele ridică o serie de întrebări dificile:
De exemplu, cum înlocuim aceste capacitați masive de producție pe bază de cărbune fără a afecta securitatea energetică? Răspunsul pare să vină din trei direcții:
- hidrogen verde: dezvoltarea unor proiecte comune cu Republica Moldova pentru producția și transportul acestuia;
- biomasă și biogaz: folosirea de resurse locale pentru producția de energie electrică și termică;
- reactoare modulare mici (SMR): acestea reprezintă un pas revoluționar în tranziția către energie nucleară de ultimă generație【6†source】.
Securitatea energetică: un pilon instabil?
România și-a mărit dependența de importuri de energie cu 4,7% în 2024, iar producția internă a scăzut cu 4,7%. Aceste cifre pun sub semnul întrebării capacitatea tării de a garanta securitatea energetică.
Deși mixul nostru energetic este unul dintre cele mai diversificate din regiune, creșterea ponderii energiei regenerabile nu va fi suficientă fără investiții masive în infrastructură de stocare și interconectare.
Mai mult, utilizarea gazului natural ca soluție de tranziție rămâne controversată. Pe de o parte, este o soluție rapidă pentru a compensa pierderile din alte surse. Pe de altă parte, dependența prelungită de gaz poate compromite obiectivele de decarbonare pe termen lung.
Smart Deal vs. Green Deal: România între două viziuni energetice
Analizând declarațiile ministrului Energiei, Sebastian Burduja, și cele ale președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se remarcă diferențe semnificative în abordare.
În timp ce Von der Leyen consideră Acordul de la Paris drept „cea mai bună speranță pentru întreaga umanitate” și un instrument vital pentru combaterea schimbărilor climatice, Burduja critică aspectele birocratice ale politicilor europene de mediu și pledează pentru un „Smart Deal”, care să prioritizeze flexibilitatea economică și adaptarea la realitățile naționale.
Această diferență de poziții evidențiază o tensiune între viziunea globalistă promovată de UE și perspectiva națională susținută de Burduja. În timp ce UE urmărește reducerea drastică a emisiilor prin politici stricte, Burduja pune accent pe securitatea energetică, modernizarea tehnologică și sprijinirea economiei interne.
Totuși, ambele poziții recunosc urgența combaterii schimbărilor climatice, dar diferă în privința mijloacelor de a atinge aceste obiective.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a subliniat recent necesitatea reevaluării politicilor europene de mediu, criticând caracterul excesiv de birocratic al Green Deal-ului.
Este esențial de analizat dacă această poziție reflectă o perspectivă mai largă din partea Guvernului sau este o opinie individuală a ministrului. În viziunea sa, politicile de mediu actuale, deși bine intenționate, sunt deconectate de realitățile economice și riscă să afecteze competitivitatea europeană. Burduja susține că România trebuie să adopte un „Smart Deal”, care să prioritizeze producția masivă de energie sigură, accesibilă și abundentă, esențială pentru o economie puternică.
Acest „Smart Deal” ar implica
- o flexibilizare a politicilor de mediu,
- investiții strategice în modernizarea centralelor pe cărbune cu tehnologii BAT (Best Available Techniques),
- accelerarea proiectelor nucleare și hidrogene,
- precum și finalizarea proiectelor hidroenergetice abandonate.
Spre deosebire de Strategia Energetică actuală, care se concentrează pe decarbonare rapidă, „Smart Deal” pune accent pe un echilibru între obiectivele de mediu și cele economice, favorizând adaptarea progresivă la realitățile economice naționale și regionale.
„Ceea ce ne poate ține pe loc este o birocrație sufocantă și un Green Deal care ignoră realitățile din teren”, spune Burduja.
În același timp, ministrul a evidențiat avantajele competitive ale României, precum resursele de gaze naturale, programul nuclear avansat și proiectele hidroenergetice care pot transforma țara într-un lider regional.
Totuși, el avertizează asupra impactului negativ al politicilor Green Deal asupra sectorului energetic național, anunțând prezentarea unui raport detaliat în Guvern, care va include exemple concrete despre costurile crescătoare ale conformării la normele europene pentru operatorii din sectorul energetic, precum și despre amânarea unor proiecte esențiale din cauza birocrației.
Burduja a făcut apel la decizii curajoase și la reducerea birocrației pentru a valorifica potențialul energetic al României.
Analizând declarațiile ministrului în raport cu Strategia Energetică a României 2025-2035, apar atât puncte comune, cât și diferențe de abordare.
Strategia pune un accent clar pe reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și eliminarea treptată a combustibililor fosili, în linie cu obiectivele Green Deal.
În schimb, Burduja atrage atenția asupra nevoii de flexibilitate și adaptare la realitățile economice, propunând o reevaluare a direcției impuse de Comisia Europeană.
Totuși, ambele viziuni converg în privința necesității de a moderniza infrastructura, a dezvolta proiecte de energie nucleară și a valorifica resursele regenerabile și convenționale ale țării.
Această complementaritate indică faptul că declarațiile ministrului nu sunt neapărat în contradicție cu Strategia Energetică, ci adaugă o dimensiune critică și practică discuției despre viitorul energiei în România.
Spre exemplu, inițiativa de a moderniza centralele pe cărbune cu tehnologii BAT sau de a finaliza proiectele hidroenergetice abandonate completează obiectivele strategiei printr-o abordare mai flexibilă și adaptată realităților economice.
Astfel de politici practice pot accelera tranziția energetică, menținând în același timp securitatea energetică a țării.
Integrarea ambelor perspective poate asigura un echilibru între obiectivele de sustenabilitate și competitivitate economică.
România se află între două viziuni: angajamentele europene pentru o tranziție verde accelerată și prioritățile naționale axate pe securitate energetică și adaptare economică.
În timp ce discursurile politice variază între ambiție și pragmatism, realitatea energetică a țării cere o strategie clară, care să îmbine modernizarea infrastructurii, investițiile în tehnologii noi și respectarea angajamentelor internaționale. În joc nu sunt doar țintele de mediu, ci și poziția României ca partener de încredere în regiune și în UE.
