Text de Ninel Lazar
La vremea cand se daduse unda verde programului de stimulare a utilizarii solutiilor de energie regenerabila pentru populatie, se anuntase a fi una dintre cele mai generoase oferte pentru poporul de rand. Initiativa s-a impotmolit repede (ca si altele, din pacate) cand s-a constatat ca programul ar fi avut succes cu adevarat si ca fondurile disponibile ar fi fost absolut insuficiente pentru finantarea cererii. Programul a fost reorientat apoi catre finantarea acelorasi idei si solutii numai pentru asociatiile de locatari. Bun si asa, s-ar zice. Si este adevarat ca, decat deloc, mai bine mai putin.
Imi amintesc ca in urma cu vreo 5-6 ani priveam cu invidie catre programele similare ale tarilor occidentale, generic denumite „1 milion de acoperisuri solare” sau „100.000 case verzi” etc., si ma intrebam retoric: „Oare pe cand asa ceva si pe la noi?”. Recunosc ca la aparitia initiativei din Romania, am fost unul dintre entuziasti. Ceea ce insa am realizat imediat a fost ca diferenta de baza dintre programele tarilor din Occident si cel din Romania a fost diferenta intre obiective. In cazul celor din Vest, autoritatile au tintit clar obiective foarte precise. Primul dintre obiective era popularizarea surselor de energie regenerabila, si au facut lucrul acesta aratand ca utilizarea acestor surse de energie poate afecta pozitiv vietile oamenilor la nivelul fiecarui individ. Un alt obiectiv era scaderea emisiilor de gaze cu efect de sera provenind din surse conventionale de energie. Cand cererea de echipamente pentru valorificarea surselor regenerabile de energie este ridicata, practic un astfel de obiectiv este imposibil de ratat. Si autoritatile din acele tari au notat bine acest lucru, asa ca au tintit foarte bine acolo unde stiau ca nu vor fi probleme cu atingerea obiectivelor.
Cred ca, desi au trecut multi ani de la caderea comunismului, noi, romanii, am ramas cu reminiscente in ceea ce priveste aprecierea lucrurilor marunte, care nu se vad de pe Luna sau din spatiul cosmic, dar care contribuie sigur la atingerea unor obiective concrete economice, sociale, de mediu etc.). Vrem o tara cu infrastructura de mediu la standarde occidentale, visam cu ochii deschisi la megaproiecte de gropi de deseuri, incineratoare si alte astfel de megastructuri, dar parca nu ne-am incumeta sa stimulam financiar si eforturile marunte, precum cofinantarea instalatiilor de biogaz pentru fermele mici, ori a celor de producere a com postului din gunoi menajer la sate. Vrem sa avem raurile curate si statii de epurare eficiente, am pompa fara sa ne gandim prea mult sute de milioane, chiar miliarde de euro, in infrastructura de acest gen (de care nu neg ca nu am avea nevoie), dar nu ne-am incumeta sa stimulam, de pilda, colectarea si utilizarea apei pluviale de pe atatea amplasamente pentru aplicatii banale precum intretinerea spatiilor verzi.
Dar nu-nu, noi pentru asa ceva utilizam apa de la reteaua potabila (de ce oare se procedeaza astfel in marile orase n-am reusit niciodata sa inteleg, altfel decat prin a pricepe ca, in acest fel, autoritatile locale subventioneaza in fapt lipsa de performanta a operatorului retelei de apa). Tot asa, am vrea sa vedem mai multe case ecologice, dar n-am indrazni sa cofinantam un program de „acoperisuri solare”, intr-o tara unde succesul unui asemenea program ar fi pe departe garantat de interesul entuziast al proprietarilor de case. Ne-ar placea sa vedem o contributie concreta la scaderea emisiilor de gaze cu efect de sera (alta decat cea care vine din declinul economic), dar n-am indrazni sa ne propunem obiective foarte concrete, cum ar fi inlocuirea a, sa zicem, 100.000 de sisteme individuale, casnice, de incalzire si iluminat cu sisteme neconventionale, bazate pe surse regenerabile de energie.
In Occidentul catre care ne caznim sa mergem este celebra expresia „small is beautiful” (adica „lucrurile mici sunt frumoase”). Noi, se pare, inca nu vrem sa invatam ca lucrurile mari se realizeaza in pasi mici, si ca deseori lucrurile mici, desi hulite deseori ca fiind firimituri, pot face in final diferenta. Deocamdata, gandim ca „small is…ugly” (adica „urat”).
