Au pornit fie cu forțe proprii, fie cu finanțare externă. Au învățat să lucreze cu deșeuri textile, adaptând și inovând mereu. Şi-au găsit stilul propriu, au dezvoltat produse reciclate și au început să vândă. Şi-au creat notorietate printre prieteni și pe plan local. Însă, pentru că trăiesc în România, nu au fost scutiți de probleme.
În primul articol din seria Slow Fashion în România, am aflat de ce avem nevoie de o revoluție în industria modei. Apoi, am admirat împreună modelele sustenabile de business create de 5 românce: REDU, Gabi Urdă și Yard Sale, Atelier Merci, AnARTivism și Free Shop.
Trebuie menționat că rezultatele lor nu au venit fără trudă. Vom afla în continuare cum au reușit să dea viață proiectelor venite din pasiune și ce dificultăți au întâmpinat.
Finanțările externe, un bun punct de plecare
Două dintre modelele de business despre care vă povestim au pornit cu o finanțare externă.
Anca Gheorghică nu ar fi putut pune în practică proiectul REDU fără finanțare nerambursabilă. REDU este un atelier de confecții dezvoltat de asociația „Mai Bine”, din Iași. Echipa realizează accesorii din textile vechi, coleții noi din resturi textile de calitate și haine personalizate cu mesaje motivaționale.
În 2015, Anca a obținut un grant de aproximativ 130.000 de euro, prin programul norvegian „Inovare verde în România”. A contribuit și asociația ei cu 20.000 de euro. Banii erau meniți să asigure funcționarea timp de un an, după care proiectul trebuia să se poată autosusține. Realitatea a fost puțin mai dură. Anca estimează că, după un an de funcționare, își acoperă doar o treime din costuri. Însă, odată încheiată implicarea ei în punerea pe picioare a proiectului, cheltuielile administrative ar urma să scadă.
Având o echipă mai mică, Atelier Merci s-a autosusținut încă de la lansare. Deschiderea atelierului a fost posibilă după ce Alina Țiplea și Daniela Staicu au aplicat la un program de antreprenoriat social al Fundației NESsT, finanțat de Unicredit. Au urmat un training și au câștigat 3.000 de euro.
Cu acești bani, au cumpărat mașini de cusut și au închiriat două boxe într-o parcare subterană. Acolo, și-au amenajat atelierul de confecții și au început să colaboreze cu Irina Catinca Mihai pentru manoperă. Acum, din mâna ei rezultă fuste personalizate, genți din cămași și rochii cu un iz minimalist.
Cât de greu este să te autofinanțezi
Având experiența de designer și de organizator de târguri, Gabi Urdă și-a asumat crearea unui sub-brand de haine reciclate. Crede că poate obține un model de business funcțional, care se poate susține singur din punct de vedere financiar.
Mai sceptică este Ana Nedelcu. Ea lucrează acasă sau la târguri de artă contemporană. Și-ar dori un spațiu dedicat, un atelier propriu sau unul pe care să-l folosească printr-un parteneriat. S-a gândit chiar să își deschidă un butic. Știe însă că nu poate trăi exclusiv din cusut și nici nu vrea să renunțe la alte proiecte ale sale, din domeniul educației. Şi nici nu e dispusă să își adapteze stilul avangardist astfel încât articolele ei să fie adecvate maselor. Accesoriile mari si inserturile extravagante o definesc ca persoană. Cine altcineva s-ar putea gândi să poarte o geantă făcută din cizme sau o fustă extrem de colorată, confecționată din cravate bărbătești?
Nici Simina Guga nu ar renunța la activitatea ei profesională pentru a face din Free Shop-uri o afacere. Probabil nici nu ar avea cum, întrucât conceptul este gândit în jurul ideii de schimb gratuit de haine.
Finanțarea, doar una dintre probleme
Asigurarea unei finanțări inițiale a fost doar una dintre problemele cu care s-au confruntat activistele slow-fashion. Toate lucrează cu haine purtate, deșeuri textile sau resturi de materiale. Spre deosebire de atelierele tradiționale de confecții, depind de bunăvoința oamenilor și a managerilor din fabrici.
REDU colaborează cu câteva fabrici locale de confecții, care le pun la dispoziție bucăți de materiale „căzute” la croit. De asemenea, prietenii sau necunoscuții din Iași care au aflat de proiect proiectul vin la atelier și le donează haine de care nu mai au nevoie. Pentru a eficientiza colectarea, au instalat și niște cutii speciale pentru donații de haine în centrele de cartier ale primăriei.
Pe prieteni se bazează și Gabi Urdă, fetele de la Atelier Merci, Ana Nedelcu și Simina Guga. Notorietatea proiectelor ajută( și ea), mărturisesc Daniela și Gabi. Când sediul era în Centrul Vechi, la Merci Charity Boutique se strânseseră atâtea haine încât nu mai aveau unde le expune.
Nici la Yard Sale senzația nu este diferită. Vânzătoarele înghesuie pe stander zeci de produse, încât te întrebi cum arată garderoba lor dacă la târg au venit cu atât de multe.
În afară de colecta publică, funcționează destul de bine și colaborarea cu fabrici mari de confecții, spune Daniela. Recent, un atelier din Brăila le-a donat o mașină de cusut, materiale, nasturi și elastice, dar și haine rămase pe stoc. A aflat că, în mod normal, ei le-ar fi ars. De aceea, crede că este nevoie de o platformă care să faciliteze accesul la astfel de resurse.
Deșeuri diverse, adaptare în stil propriu
Evident, provocările nu se opresc la obținerea materiei prime. Lucrând aproape tot timpul cu materiale, texturi și culori diferite, designerii trebuie să se adapteze mereu. Prin urmare, producția este limitată la serii mici, de multe ori obținându-se chiar produse unicat, uneori chiar diferite de modelul inițial.
Deși toți adaptează, lucrând cu deșeuri textile, fiecare o face în stilul propriu. Pentru REDU, cel mai important criteriu este utilitatea, chiar dacă se investește mult și în design.
Atelier Merci se concentrează pe mesajele transmise pe hainele create.
Iar Ana Nedelcu acordă o atenție deosebită manoperei. Ea lucrează exclusiv manual și are și un motiv:
„Am încercat să lucrez la mașină acum foarte mulți ani, dar nu era ok, căci nu voiam să iasă cusĂuturi normale. De-a lungul timpului, făcând totul manual, am și inventat diverse cusături, care arată cu totul diferit de cele clasice. Se vede că e făcut de mână, dar e un handmade neat, cu modele cât mai artistice posibil.” În timp, a învățat să coasă repede. Și-a educat astfel și răbdarea, mărturisește ea.
Pentru Gabi Urdă, contează mult calitatea cusăturilor și detaliile:
Astăzi, avem rochii fără căptușeală, materiale proaste și buzunare false. Nu mai există atenție pentru detalii. Nu se mai pun capse interioare care să împiedice deschiderea rochiilor și nici nu se mai lasă rezerve la cusut, ca să se „economisească” material. Totul, ca să se scadă prețul, să se producă cât mai mult și mai repede și să te împiedice să le repari.
Prin creațiile ei, Gabi vrea să ofere un exemplu de bună practică și să educe simultan consumatorii.
Despre rolul educativ al proiectelor de slow fashion vă vom povesti ulterior, în seria de articole despre conceptul Slow Fashion marca Green Report. Până atunci, vom mai afla ce cauze stau în spatele inițiativelor prezentate.
