In Bucuresti urmeaza sa fie puse bazele unui sistem de iluminat public bazat pe energie solara, a declarat primarul Capitalei, Sorin Oprescu, la Bucharest International Forum.
"Investitia in energie este o imensa sansa pentru oamenii de afaceri, dar este si o tema de maxima preocupare pentru oamenii obisnuiti. Ma gandesc in primul rand la problemele cu care, in viitorul imediat, se vor confrunta autoritatile locale din Romania, pe fondul eliminarii subventiei guvernamentale la incalzire", a subliniat Sorin Oprescu, citat de Mediafax.
Primarul Capitalei a precizat ca energia verde ofera oportunitati nu doar pentru autoritati, ci si pentru investitori. Investitiile in acest domeniu trebuie sa tina cont insa de faptul ca preturile la energie trebuie sa ramana accesibile, in special pentru cei cu venituri reduse, iar din acest punct de vedere energia regenerabila "trebuie sa se transforme cat mai repede din energia viitorului in energia prezentului", a mai aratat Oprescu.
"La nivelul Bucurestiului incercam sa facem acest lucru. Poate este un exemplu minor, dar la nivelul Capitalei dorim sa punem bazele unui sistem de iluminat public bazat pe energie solara. Sistemul functioneaza deja si dorim sa-l extindem", a spus primarul general.
Foto:wigpen.blogspot.com
Citeste:
O noua tehnologie de control a sistemului de iluminat public, implementata la Brasov
Baconschi:”Interesul unor investitori din Golf pentru terenul ecologic din Romania este foarte mare”