Șantierul ParkLake mascat de o operă de artă stradală de 300 metri pătrați

Șantierul noului mall din Sectorul 3 al Capitalei, ParkLake, a fost mascat de o operă de artă stradală realizată de trei artiști români ajutați de 150 de elevi. Lucrarea a coordonată de artistul-curator Mihai Zgondoiu, de la Galeria ATELIER 030202.

Obiectivul nostru este de a aduce locuitorilor din București o experiență inedită de cumpărături, integrată în viața comunității, reunind oferta de retail și divertisment cu zona învecinată a parcului Titan. Vom organiza și alte evenimente până la deschidere, astfel încât să cunoaștem mai bine așteptările locuitorilor din sectorul 3 cu privire la activitățile de relaxare și divertisment din carul ParkLake„, a spus Ingo Nissen, managing director al Sonae Sierra Romania, responsabil pentru dezvoltare.

Locuitorii din zonă se vor putea bucura de lucrare până la evenimentul de deschidere oficială a centrului comercial, în 2016.

Pentru că noul centru comercial ParkLake vine cu un concept total nou, acela de a integra familia, parcul și natura într-o experiență unică de shopping, distracție și relaxare, gardul șantierului este acum expresia artistică a acestei idei. Ne-am gândit la o compoziție vizuală plină de culoare si optimism, în care personaje fictive din basmele românești și elementele din natură se împletesc perfect cu starea de relaxare și visare. A fost o provocare pentru mine și echipa mea să facem parte din acest proiect. M-am bucurat împreună cu IRLO, KERO și OBIE, echipa de artiști pentru că întotdeauna ne dorim să vedem arta integrată în viața orașului și, în mod special, a locuitorilor unei comunități. Cred că astfel de proiecte sunt importante atât pentru dezvoltarea creativității copiilor, cât și pentru arhitectura urbană”, a adăugat Mihai Zgondoiu, artistul-curator al evenimentului.

ParkLake se află în faza de construcție și va fi inaugurat în 2016. Centrul comercial va oferi spații comerciale ofertante pe o suprafață închiriabilă de 70.000 m² prin cele aproximativ 200 de magazine. Mall-ul va aduce un concept prietenos cu mediul și o ofertă specială de activități recreative și sportive, în stransă legătură cu Parcul Titan din vecinătate. Noul centru comercial va pune la dispoziția vizitatorilor și 2.600 de spații de parcare.

Lucrările de construcție sunt acum la nivelul fundației și continuăm dezvoltarea conform calendarului propus. Totodată, ne bucurăm de implicarea școlilor din Sectorul 3 în cadrul acestui eveniment și așteptăm să descoperim dorințele comunității privind experiențele de cumpărături și relaxare din ParkLake în cadrul următoarelor evenimente organizate, a declarat David Sharkey, CEO Caelum Development.

ParkLake beneficiază de legături cu toate mijloacele de transport în comun, inclusiv autobuz, tramvai și metrou și are o arie de acoperire cu peste 500.000 de locuitori, la o distanță de 10 minute cu mașina, de centrul orașului.

spot_img

Ultimele știri