SAGA Festival lansează SAGA GOES GREEN, componenta eco-friendly care reduce amprenta de carbon

Mai sunt doar câteva zile până la prima ediție SAGA Festival, cel mai mare festival EDM din România, eveniment care va avea loc la Romaero, în perioada 10-12 septembrie. Cinci scene, un line-up extraordinar, cu peste 100 de artiști, din care nu lipsesc nume precum Alan Walker, Don Diablo, Tiesto, Carl Cox și Amelie Lens și multe surprize pregătite pentru cei care vor participa la super experiența SAGA.

Pentru a-i încuraja pe festivalieri și artiști să devină eco-friendly și să reducă impactul asupra mediului, prin reciclarea și refolosirea deșeurilor realizate 100% din deșeuri reciclabile, SAGA lansează componenta ”SAGA GOES GREEN”, alături de partenerii strategici Reciclad’OR, Rematholding Co, Rom Waste Solutions, dar și ONG-urile Let’s Do It, Romania! și WWF-România. Datorită economiei circulare, SAGA GOES GREEN transformă procesele de dezvoltare creativă și promovează inovarea, pentru a minimiza impactul ecologic, maximizând în același timp impactul social pozitiv.

În cadrul festivalului, atât vendorii de mâncare, cât și de băuturi vor folosi produse sustenabile, prietenoase cu mediul, iar pentru organizare, echipa de producție a folosit combustibili alternativi, pentru a reduce amprenta de carbon.

În plus, festivalierilor li se recomandă să folosească mijloace de transport în comun, ride-sharing, trotinete sau biciclete, ca resurse alternative. Nu în ultimul rând, în festival, fanii sunt încurajați să ducă la bar paharele din plastic folosite, iar gestul sustenabil le va fi răsplătit cu premii surpriză.

”Ceea ce ne place la această colaborare inspirațională este că ne vom uni forțele să realizăm un festival proactiv în domeniul durabilității mediului. Inițiativa acestui parteneriat puternic își propune să contribuie la combaterea schimbărilor climatice. Prin vasta noastră experiență, atât a Reciclad`OR, cât și a partenerilor noștri, Rematholding Co și Rom Waste Solutions, vom asigura desfășurarea și implementarea conceptului eco al întregului festival, printr-o mulțime de activități creative, pentru a stimula eco-conștient. De la implementarea sistemelor inedite de colectare separată a deșeurilor reciclabile generate pe tot parcursul evenimentului, până la completarea strategiei green a festivalului SAGA, prin realizarea unor activări unice pentru România în rândul festivalurilor de acest gen, având scopul de a recicla o cantitate cât mai mare a deșeurilor generate de consumatori și de a conștientiza importanța practicării comportamentelor ECO-responsabile”, a declarat Adriana CalcanPR & CSR Manager Reciclad`OR, partener SAGA Festival.

SAGA Music Festival, primul festival de muzică electronică din București, va avea loc pe 10, 11 și 12 septembrie, la ROMAERO, și pregătește o serie de experiențe de neuitat pentru festivalieri și un line-up format din unii dintre cei mai mari artiști din lume.

Line-up-ul include nume sonore, peste 100 de artiști din muzica electronică și nu numai. Pe scena principală vor urca Alan Walker, Clean Bandit (DJ Set), Don Diablo, John Newman, Masked Wolf, Mike Williams, Morten, Nervo, Nicky Romero, Oliver Heldens, Regard, Robin Schulz, Salvatore Ganacci, SICKICK, Sigala, Tiësto, Timmy Trumpet, Topic, Vini Vici, W&W, INNA, Antonia și Grasu XXL.

spot_img

Ultimele știri