Aproximativ 50% dintre romani considera ca rezolvarea problemei aprovizionarii stabile cu energie sta in colaborarea cu statele care dispun de resurse, indiferent daca guvernele acestora sunt sau nu democratice, se arata intr-un studiu al German Marshall Found, prezentat, luni, de directorul Black Sea Trust for Regional Cooperation (BST), Alina Inayeh.
Totodata, doar o treime dintre europeni si un sfert dintre americanii chestionati sunt de acord cu acest lucru, a subliniat directoarea BST. Potrivit sondajului, majoritatea americanilor (54%) se pronunta pentru reducerea dependentei energetice, chiar daca se maresc preturile la combustibili. Aproximativ 38% dintre europeni doresc acest lucru, in vreme ce doar 21% dintre romani vor o noua crestere a preturilor combustibililor.
Referitor la acest aspect, analistul politic Sorin Ionita s-a aratat sceptic fata de rezultatele sondajului subliniind ca este o "iluzie" faptul ca americanii ar fi dispusi sa plateasca un pret mai mare pentru combustibili.
Raportul intocmit German Marshall Found are patru mari sectiuni – tendinte in relatiile transatlantice atat in SUA cat si in Europa, amenintari globale si ridicarea unor noi puteri, Uniunea Europeana ca "actor global" si perspective ale cooperarii transatlantice.
Sondajul a fost realizat in 12 state pe un esantion de 1.000 de persoane cu varsta de peste 18 ani. Marja de eroare este de 3%.
Potrivit directorului Black Sea Trust for Regional Cooperation BST, Alina Inayeh, sondajul amintit este realizat in fiecare an pentru a vedea ""care este opinia publicului pe ambele maluri ale Atlanticului vizavi de cooperarea intre UE si SUA"", precum si "ce fel de opinie publica urmaresc noii lideri europeni ai Frantei, Germaniei sau Marii Britanii care vor intarirea cooperarii cu SUA".
Evolutia Rusiei ingrijoreaza SUA si Europa
In acelasi timp, evolutia Rusiei ca furnizor de energie ingrijoreaza 59% dintre europeni, 58% dintre americani si 57% dintre romani, se arata in acelasi sondaj.
Comportamentul Rusiei fata de vecinii sai ingrijoreaza 75% dintre americani si 57% dintre europeni. Doar o treime dintre romani sunt insa ingrijorati de modul in care Rusia se comporta cu vecinii sai. Explicatia data de analistul politic Liviu Muresan la acest comportament aparent paradoxal al romanilor a fost aceea ca pentru societatea romaneasca, atitudinea Rusiei fata de vecini nu a reprezentat niciodata o surpriza, asa cum a fost in cazul Europei occidentale sau al SUA.
Slabirea democratiei in Rusia ii ingrijoreaza foarte mult pe americani – 69% – dar si pe 56% dintre europeni. De asemenea, 48% dintre romani sunt si ei ingrijorati de starea democratiei in Federatia Rusa.
In acelasi timp, 79% dintre americani, 65% dintre europeni si 51% dintre romani considera ingrijorator rolul acestei tari in furnizarea de armament in Orientul Mijlociu. Cei mai multi dintre romani percep piata chineza ca fiind o oportunitate, in vreme ce majoritatea americanilor o vad ca pe o amenintare din punct de vedere economic.
foto: wetenweek.wur.nl