Românii și-au luat mai multe animale de companie în pandemie – studiu

Perioada de lockdown cauzată de pandemia COVID-19 a influențat achiziționarea sau adoptarea unui animal de companie. Astfel, 17% dintre posesorii de câini și 16% dintre posesorii de pisici au declarat că şi-au luat un animal de companie în perioada stării de urgență, arată datele unui studiu realizat de Asociaţia Română a Producătorilor de Hrană pentru Animale de Companie (ARPAC).

Imagine de: Stafford GREEN / Pixabay

Studiul „Atitudini şi comportamente ale românilor din mediul urban privind animalele de companie” s-a desfăşurat în luna august 2020 şi a fost realizat de KANTAR România.

Acelaşi studiu arată că:

  • Principalul factor care determină achiziţionarea unui animal de companie este cel emoţional, 57% dintre respondenţi spunând că alegerea lor este determinată de dragostea pe care o simt pentru animale;
  • Câinii reprezintă cel mai comun animal de companie (66%), urmaţi de pisici (58%), papagali sau alte păsări (12%), peşti (11%), iepuri (8%), broaşte ţestoase (4%), hamsteri (3%) şi porcuşori de Guinea (2%);
  • Românii din mediu urban se simt mai apropiaţi de animalul lor de companie decât de fraţi/surori, prieteni sau nepoţi, poziţionând animalul de companie pe locul patru în lista apropiaţilor, după soţ/soţie/partener, copii, părinţi;
  • 43% dintre deţinătorii de câini şi 57% dintre deţinătorii de pisici au spus că îşi hrănesc animalele de companie exclusiv cu hrană preambalată;

Principalul factor care îi determină pe românii din mediul urban să îşi ia un animal de companie este de natură emoţională, 57% dintre respondenţi spunând că alegerea lor este determinată de dragostea pe care o simt pentru animale, în vreme ce 14% dintre aceştia au adus un animal de companie în gospodărie la dorinţa unui alt membru al familiei, în special a copiilor.

Sentimentele de apropiere care influenţează achiziționarea unui animal se reflectă şi în plasarea animalului în contextul familiei şi a altor cunoştinţe. Întrebaţi cât de apropiaţi se simt de animalele de companie proprii, respondenţii au poziţionat animalul de companie pe locul patru în lista apropiaţilor, după soţ/soţie/partener, copii, părinţi, considerându-se mai apropiaţi de animalul lor de companie decât de fraţi/surori, prieteni sau nepoţi.

Câinele nu este doar cel mai bun prieten al omului, ci şi cel mai comun animal de companie deţinut la nivelul gospodăriilor din mediul urban, datele arătând că 66% dintre posesorii de animale de companie au câine, în vreme ce 58% au pisici, 12% papagali sau alte păsări, 11% au peşti, lista fiind urmată de cei care deţin iepuri (8%), broaşte ţestoase (4%), hamsteri (3%) şi porcuşori de Guinea (2%).

Românii din mediul urban deţin în mare parte câini de talie medie, cu vârste între 1 şi 3 ani, astfel că rasa cea mai răspândită este Bichonul, urmată de câinii maidanezi şi rase încrucişate (metis). În ceea ce priveşte caracteristicile pisicilor, cele de talie medie sunt cele mai populare în rândul deţinătorilor de pisici din mediul urban.

În mod particular, bărbaţii din segmentul de vârstă 36-45 deţin semnificativ mai multe pisici de talie medie faţă de totalul deţinătorilor de pisici din mediul urban. Cele mai răspândite pisici sunt cele europene (maidaneze), urmate de rase încrucişate şi Birmaneză. Profilul deţinătorului de animale de companie este de asemenea caracterizat de faptul că segmentul de vârstă 46-55 se remarcă prin deţinerea de câini şi pisici cu vârste mai mari de 11 ani, iar familiile cu 5 sau mai mulţi membri deţin semnificatv mai mulţi câini decât totalul deţinătorilor de câini.

În ceea ce priveşte comportamentul românilor din mediul urban asupra sănătăţii şi aspectului animalelor de companie, aproape 70% dintre deţinătorii de animale de companie consideră că vizitele la medicul veterinar sunt foarte importante sau importante. În ciuda faptului că 9 din 10 deţinători de câini şi 8 din 10 deţinători de pisici au declarat că au efectuat o vizită la medicul veterinar în ultimele 12 luni, cel mai frecvent motiv pentru aceste vizite este vaccinul, urmat de deparazitare, adică proceduri care sunt vitale în primii ani din viaţa unui animal de companie, datele arătând că 57% dintre câini şi 67% dintre pisici au vârste între 6 luni (sau mai puţin) şi 3 ani. Jumătate dintre posesorii de câini chestionaţi au declarat că au mers la un salon de înfrumuseţare pentru animale în ultimele 12 luni, în vreme ce în cazul deţinătorilor de pisici, datele arată că 3 din 10 deţinători au ajuns cu felinele la salon în ultimul an.

Totodată, majoritatea deţinătorilor de câini şi pisici petrec între 30 de minute şi 2 ore pe zi pentru a-şi îngriji animalele de companie.

Citește și:

VIDEO. Primele rezultate științifice despre populația de râs din Munții Făgăraș
Cum afectează schimbările climatice animalele de companie

 

spot_img

Ultimele știri