Românii au cumpărat anul trecut 1000 de biciclete electrice

Ca și în cazul automobilelor electrice, numărul bicicletelor electrice este extrem de redus pe piața din România, dacă este să o comparăm cu cea din Germania, Olanda sau Austria.

motor-bike-1531268_640
Sursa foto: pixabay.com

De altfel, prezența destul de scăzută a acestui tip de bicicletă este o constantă în rândul țărilor din fostul bloc comunist sau al celor confruntate cu probleme economice, iar principalul motiv pare să fie puterea de cumpărare.

În România, o bicicletă electrică are un preț de pornire de aproximativ 5.ooo de lei și poate depăși lejer 15.000, astfel că numărul celor care și-ar cumpăra o astfel de bicicletă este destul de redus.

Ce spun statisticile?

Conform datelor publicate de Confederația Europeană a Industriei de Biciclete (CONEBI), anul trecut la nivelul statelor membre s-au vândut aproximativ 1,375 milioane de biciclete electrice, în creștere cu 19% față de 2014.

conebiDintre acestea peste 535 de mii au fost achiziționate în Germania, 276 de mii în Olanda și 141 de mii în Belgia.

conebi3În privința României, aceasta împarte același palier cu țări precum Cipru, Grecia, Cehia, Portugalia unde vânzările nu au depășit 1000 de unități.

BikeFest_2016

Bicicliștii, așteptați la BikeFest 2016

În perioada 3-4 septembrie 2016, va avea loc în Parcul Izvor din București o nouă ediție a festivalului de ciclism BikeFest. Organizatorii au pregătit două curse prin curtea Palatului Parlamentului, un tur caritabil pe biciclete, competiții cu premii, concerte și alte activități de petrecere a timpului liber.

Spre deosebire de anii trecuți, Urban Race, competiția care se va desfășura și prin curtea Palatului Parlamentului, va avea două curse. Una se numește Urban Race MTB și va fi dedicată mountainbikerilor. La cealaltă, denumită Urban Race Road, vor participa pasionații de curse de șosea.

Cursele vor avea starturi și premii diferite. Startul și finish-ul se vor face în curtea Palatului Parlamentului. Se vor parcurge aleile cu dale din curtea Palatului Parlamentului, ce cuprind urcări și coborâri solicitante. Apoi, cursa va continua pe bulevardele din jurul Palatului și prin Parcul Izvor.  Vă puteți înscrie în concurs pe site-ul BikeFest.

Competiția Urban Race este realizată cu susținerea NoMad, a Camerei Deputaților și a Comisiei pentru Mediu și Echilibru Ecologic.

Activități de recreere din cadrul BikeFest 2016

Urban Race nu va fi singura competiție din cadrul festivalului. Organizatorii au mai pregătit o competiție dedicată cuplurilor sau prietenilor, care vor încerca să pedaleze câte 2 pe bicicletă, dar și o cursă de viteză.

De asemenea, duminică, de la ora 16, va avea loc un tur ciclist caritabil. La fiecare 20 de participanți, Asociația Green Revolution va dona o bicicletă unui tânăr sau copil care nu are cu ce ajunge la școală.

Vor mai fi prezenți în Parcul Izvor și World Class România – cu un maraton de cycling și aerobic, X-treme Bike – cu demonstrații de cascadorii pe biciclete și Energy Boutique – cu o competiție pentru cei care reciclează baterii uzate. Nu vor lipsi producătorii și reprezentanții magazinelor de biciclete și nici ONG-urile și artiștii handmade pasionați de mersul pe bicicletă.

Atmosfera va fi asigurată de agenția de producție Vinyl, Rum, Tapas & Wine. Printre artiștii invitați, se numără: Ciprian Marc, Ufe & Zicu, Jon Kennedy, Alt Om & Bully, Rammon, Mr. Goju, Mop Mop DJ Set și Ufe.

Puteți consulta întregul program al festivalului pe site-ul BikeFest 2016.

spot_img

Ultimele știri