Românii au reciclat peste 60.000 kg de electronice vechi și baterii uzate în prima lună a campaniei naționale ,,România Reciclează” organizată de Asociația Environ și Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB), în parteneriat cu autoritățile publice locale. În prima etapă a celei de-a cincea ediție a campaniei (15 iunie – 15 iulie), au avut loc 26 acțiuni de colectare în 15 județe din țară în cadrul cărora sute de români s-au mobilizat să recicleze.
În topul localităților din care s-au colectat cele mai mari cantități se află comuna Berceni din județul Prahova unde cu sprijinul deosebit al reprezentanților primăriei, s-au strâns într-o singură zi peste 7.000 de kg frigidere, mașini de spălat, televizoare, dar și alte aparate electronice vechi sau defecte. De asemenea, rezultate bune, peste media de colectare, s-au înregistrat și în alte localități din țară, precum Abrud, Mănești sau Oțelu Roșu.
La doi ani de la lansarea primei ediții a campaniei <<România Reciclează>>, putem spune că există o evoluție clară a rezultatelor pe care le obținem și a modului de derulare. Factorii cheie care influențează rata de succes a acestui gen de programe sunt informarea corectă a oamenilor, transmiterea unor mesaje clare, implicarea autorităților în organizare și mai ales în promovarea acțiunilor, seriozitatea, respectiv să oferi exact ceea ce promiți și nu în ultimul rând constanța, reluarea periodică a acțiunilor până când reciclarea va deveni un obicei în toate gospodăriile din România”, a declarat Roxana Puia, director de marketing Asociația Environ.
Campania ,,România Reciclează” se derulează în parteneriat cu autoritățile publice locale și are drept obiective creșterea nivelului de informare în rândul cetățenilor cu privire la importanța colectării selective a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) și a bateriilor vechi și încurajarea predării spre reciclare a acestor tipuri de deșeuri periculoase și extrem de nocive pentru mediul înconjurător și sănătatea populației.
Colectarea deșeurilor se realizează de la domiciliu, în baza unei solicitări efectuate pe adresa de e-mail logistica@environ.ro sau la telefon 031.827.0000, iar participanții sunt recompensați pe loc cu tichete valorice în funcție de greutatea și tipul echipamentelor predate.
De exemplu, pentru un frigider pot primi tichete în valoare de 20 de lei, iar pentru o mașină de spălat rufe tichete în valoare de 30 de lei. Acțiunile de colectare din cadrul campaniei ,,România Reciclează” se realizează cu respectarea măsurilor de protecție anti COVID19.
Campania se derulează până la data de 15 noiembrie, iar primăriile care doresc să se alăture programului își pot exprima interesul printr-un email pe adresa office@environ.ro
În acest moment, pentru luna august sunt planificate acțiuni de colectare în județele Brăila, Gorj, Vâlcea, Harghita, Maramureș și Cluj. Calendarul complet este actualizat constant pe www.reciclamimpreuna.ro/romania-recicleaza, dar și pe pagina de facebook www.facebook.com/EnvironDEEE