România pusă în dificultate de noile ținte de colectare DEEE

Green Report în parteneriat cu Ecotic, Environ și Recolamp orgaizează o nouă ediție a Circular Waste – Colectarea DEEE-urilor în 2021, între dificil și sustenabil. Tema principală de dezbatere va fi legată de noile ținte de colectare pentru DEEE din 2021: 65%. Sudiile făcute de OIREP-uri, precum și de Comisia Europeană arată că 65% nu este fezabil nici în condițiile în care toate companiile și populația ar colecta 100% din ce generează

Mircea Fechet, secretar de stat Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Dragoș Călugărul, director general Ecotic, Roxana Puia, director marketing Environ, Anca Lupusavei, director marketing Recolamp și Simona Vaida, public affairs manager Recolamp sunt speakerii conferinței. Evenimentul este moderat de Raluca Fișer, președimte Green Revolution.

Potrivit studiului „Cuantificarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice generate în România, situație comparativă 2019 vs 2015”, realizat de Sofies UK, cu sprijinul Institutului Național de Cercetări Economice, la solicitarea ECOTIC, în Romania anului 2019 o persoană deține în medie 91 kg de Echipamente Electrice și Electronice (EEE), în creștere cu 20 kg față de 2015,  însă sub jumătate față de o persoană din Italia sau Franța.

Din acestea, 7,2 kg sunt păstrate chiar dacă nu sunt folosite sau funcționale, iar 8,3kg/persoană sunt scoase din casă ca Deșeu de Echipament Electric și Electronic (DEEE).

Din acestea din urmă, 34% (2,8 kg) sunt donate sau vândute și astfel durata lor de viață este prelungită.

36% (3 kg) sunt debarasate într-un mod corespunzător: la magazine în urma achizițiilor produselor noi, la punctele de colectare municipale și în diverse campanii sau puncte de colectare realizate de organizațiile producătorilor.

25% însă sunt sub umbrela obiceiurilor negative: duse la ghenele de gunoi, predate colectorilor stradali de fier vechi sau aruncate la întâmplare, aspect care duce atât la dispersia substanțelor poluante în mediu cât și la riscul neatingerii țintelor asumate de România ca membru al Uniunii Europene.

Studiul reușește să surprindă date esențiale legate de cantitățile reale de DEEE generate în România la nivel de locuitor, precum și de obiceiurile populației legate de maniera de debarasare a acestui tip de deșeu. De exemplu, în anul 2019, deșeurile generate de gospodăriile din România se estimează a fi de 8,3 kg/persoană (față de 7,35kg în 2015), în timp cantitățile de DEEE estimate a fi colectate sunt de  3,1 kg/persoană la o țintă națională de 5,4 kg/persoană.

Un element important pe care studiul îl reliefează este obiceiul populației de a dona sau a vinde echipamentele de care nu mai au nevoie și care sunt încă funcționale. 34% (în greutate) din ceea ce iese din gospodării ajunge la rude/prieteni/cumpărători.

Pe de altă parte, doar 3 kg/persoană ajung în sistemele formale de colectare: la punctele de colectare deținute de autoritățile locale, prezente în număr nu foarte mare, la magazinele de profil sau în campanii de colectare derulate de reprezentanții producătorilor.

2,1 kg/persoană (circa 40.000 tone DEEE) ajung să fie debarasate incorect, în modalitățile descrise mai sus, aspect care este rezultatul a doi factori: grad redus de conștientizare și lipsa soluțiilor corespunzătoare de debarasare la nivel local.

Aceste cifre pun România într-o situație dificilă, mai ales în contextul în care, începând cu anul 2021, țintele se măresc de la 45% (aplicat la media EEE puse pe piață în ultimii 3 ani) la 65%. Directiva DEEE 2012/19/EU permite adoptarea unei ținte de 85% din DEEE generate și care, aparent, este mai plauzibilă dacă am scoate din calcul ceea ce se reutilizează, însă datele care intră în algoritmul de calcul al DEEE generate trebuie revizuite.

spot_img

Ultimele știri