Romania Libera: Strategia UE pentru biocombustibili dauneaza mediului

Planurile statelor comunitare de atingere a tinei UE privind utilizarea biocarburantilor vor creste emisiile cu efect de sera pentru ca vor duce la extinderea exploatarilor agricole. Solutia: noua generatie de biocarburanti extrasi din deseurile agroindustriale.

Potrivit studiului publicat de Institutul European pentru Politici de Mediu (IEEP), un centru de reflectie si cercetare independent, strategia Uniunii Europene cu privire la promovarea utilizarii biocombustibililor ca sursa de energie regenerabila risca sa genereze efectul invers celui scontat, adica o crestere nominala a emisiilor de gaze cu efect de sera la nivelul intregii UE.

Prognozele realizate de reteaua de cercetatori europeni parteneri ai IEEP arata ca modul in care tarile UE intentioneaza sa puna in aplicare directiva CE/28/2009 cu privire la introducerea biocarburantilor va duce la extinderea suprafetelor exploatate si astfel la pierderea unor habitate precum paduri, lunci sau pasuni care absorbeau si inmagazinau in mod eficient dioxid de carbon – gazul cu efect de sera produs cu predilectie in activitatile umane.

Adoptata ca parte a cadrului general de politici pentru combaterea incalzirii globale si de promovare a independentei energetice, CE/28/2009 prevede ca pana in 2020 10% din necesarul de carburanti pentru transport sa fie produs din surse regenerabile. Cu alte cuvinte, din 2020 orice litru de benzina sau motorina vandut in UE va trebui sa contina o proportie de etanol sau, respectiv, de derivate din uleiuri vegetale pentru ca emisiile rezultate la ardere sa fie mai curate, dar si pentru a reduce dependenta UE de importurile de petrol.

Imediat dupa publicarea studiului IEEP, Comisia Europeana a tinut sa respinga concluziile, atragand atentia ca CE/28/2009 stipuleaza restrictii clare cu privire la zonele in care vor putea fi infiintate noile culturi, interzicand despaduririle. Studiul IEEP arata insa ca, sub presiunea datei-limita 2020, dar si a cresterii preturilor la alimente, producatorii agricoli vor opta pentru schimbarea destinatiei culturilor deja existente de grau, porumb sau soia in cul-turi pentru biocombustibil si vor reinfiinta culturile alimentare pe terenuri care in prezent nu sunt utilizate in agricultura.

Expertii centrului de cercetari estimeaza ca, in urma cresterii cererii de biocarburanti, in intreaga UE vor trebui introduse in circuitul agricol intre 4,1 si 6,9 milioane de hectare care astazi nu sunt exploatate. In final, daca statele membre nu modifica Planurile Nationale de Actiune pentru Resurse de Energie Regenerabile trimise deja Comisiei Europene, va avea loc o crestere conside-rabila a emisiilor cu efect de sera, a caror cantitate ar urma sa fie cu 80% pana la 160% mai mare decat utilizarea combustibililor conventionali pe baza de petrol, conform IEEP.

Pentru a evita o astfel de situatie, centrul de reflectie sugereaza cel putin doua solutii: introducerea accelerata a automobilelor electrice, dar mai ales trecerea la „a doua generatie" de biocarburanti. In pofida denumirii, acestia vor fi, in mare, aceiasi compusi chimici – etanol si uleiuri vegetale -, insa modul lor de producere, prin descompunerea enzimatica a deseurilor agricole (paie, coceni, rumegus etc.), va elimina necesitatea unor noi culturi, utilizand eficient o resursa astazi cvasiignorata.

spot_img

Ultimele știri