Romania Libera: Peninsula, cartierul-problema al Constantei

Cu toate ca reprezinta zona cu cele mai importante obiective turistice ale Constantei, peninsula este intr-o stare de degradare continua. Gigi Chiristian Chiru, directorul Inspectoratului Judetean de Constructii Constanta, a declarat, ieri, ca un numar de 124 de cladiri prezinta „niveluri insuficiente de protectie la actiuni seismice, degradari sau avarii in urma unor actiuni seismice". Multe dintre locuinte sunt construite la inceputul secolului trecut sau chiar inainte de 1900, iar proprietarii, fie ca sunt persoane fizice sau autoritatile locale, nu s-au ocupat de conservarea lor. Din acest numar, spune Chiru, numai patru au fost propuse de autoritatile judetene pentru expertizare pe bani publici. „Cred ca 80% din constructiile aflate in zona peninsulara necesita expertiza. E un haos maxim", a mai spus seful IJC. Acesta a mai spus ca institutia pe care o conduce isi va indrepta atentia, in anul 2011, cu prioritate asupra acestei zone. Inspectorii IJC vor identifica proprietarii imobilelor si ii vor soma sa consolideze aceste cladiri, fie cu fonduri proprii, fie cu alte surse de finantare. „Scopul este sa salvam acest cartier", a conchis Chiru.

Infrastructura, la pamant

Potrivit unui raport intocmit de IJC, nu numai cladirile trebuie reabilitate, ci si infrastructura. Inspectorii au constatat, dupa ce au verificat un numar de 37 de strazi din zona, ca partea carosabila este degradata pe o lungime de 8,15 km, adica 44.050 mp, iar trotuarele sunt degradate pe o portiune de 26.125 mp. De asemenea, ar trebui refacuti 19.800 metri liniari de trotuar.

Investitii din bani europeni

In ciuda declaratiilor alarmante ale lui Gigi Christian Chiru, autoritatile locale nu stau cu mainile in san si, desi cu oarecare intarziere, anunta investitii importante in zona peninsulara. „O sa investim, incepand cu anul 2011, din fonduri structurale, aproximativ 25 de milioane de euro pentru patru proiect mari. Primul este faleza municipiului Constanta, al doilea este piata Ovidiu cu treptele de acces, dinspre bulevardul Marinarilor si inspre portul turistic Tomis. Al treilea se refera la asfaltarea sau pavarea tuturor strazilor principale si a aproape tuturor strazile secundare. De asemenea, se va infiinta parcul Carol I, acolo unde este acum rapa portului", a declarat, ieri, viceprimarul Constantei, Decebal Fagadau. Lucrarile vor fi terminate in anul 2013, iar primaria va asigura cheltuielile neeligibile si cota de finantare, care impreuna depasesc un sfert din suma totala. De asemenea, tot anul viitor va incepe reabilitarea intregii retele de apa si canalizare din zona, lucrare care va fi executata impreuna cu SC Regia Autonoma Judeteana de Apa. In ceea ce priveste cladirile, Decebal Fagadau a precizat ca primaria se va ocupa de cele tin de regia de specialitate a primariei, insa numai in masura in care acestea nu au probleme juridice. In ceea ce priveste imobilele care apartin persoanelor fizice, primaria nu poate interveni.
 

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri