Euroregiunea "Dnarea de Jos", din care fac parte judetele Braila, Galati si Tulcea, raioanele Cahul si Cantemir din Republica Moldova si Regiunea Odessa si Raionul Reni din Ucraina, se va transforma in asociatie transfrontaliera cu personalitate juridica, pentru a accesa in nume propriu finantari UE. La Odessa, a fost semnat de catre reprezentantii celor sapte institutii administrative acordul de transformare a euroregiunii in asociatie de cooperare transfrontaliera, cu personalitate juridica romana. In asociatie fiecare parte este reprezentata de cate trei entitati, partea romana de consiliile judetelor Galati, Braila si Tulcea, partea moldoveneasca de consiliile raionale Cantemir si Cahul si de Secretariatul General al regiunii din partea Republicii Moldova, iar partea ucraineana de Consiliul Regional Odessa, raionul Reni si Administratia de Stat reprezentata de guvenator.
Uniunea Europeana aloca sume importante pentru dezvoltarea programelor de colaborare transfrontaliera dintre Romania si Republica Moldova si Ucraina, in acest an fiind disponibile 27 de milioane de euro. Liderii Euroregiunii Dunarea de Jos au convenit deja asupra unor proiecte prioritare. Pe protectia mediului va fi dezvoltat proiectul "O Dunare curata", care prevede salubrizarea fluviului de la Braila – pana la varsarea in Marea Neagra, pe toate cele trei brate, Chilia, Sulina si Sfantu Gheorghe. Alte doua proiecte sunt modernizarea infrastructurii transfrontaliere pe ruta Odessa-Ismail-Reni-Giurgiulesti-Galati si de realizare a unei cai de comunicatii pe Dunare, intre Isaccea din judetul Tulcea si Orlovka din Ucraina, intre care va circula o linie bac destinata transportului de marfuri. Acest ultim proiect necesita insa si unele clarificari la nivel guvernamental, pentru ca presupune infiintarea unor puncte de trecere a frontierei la Isaccea si Orlovka.
Sediul central al asociatiei va fi la Galati, dar vor exista reprezentante si aparat propriu in fiecare dintre unitatile administrative componente ale euroregiunii, astfel incat in momentul exercitarii presedintiei euroregiunii, prin rotatie, presedintele in exercitiu sa aiba la dispozitie aparatul de lucru necesar pentru realizarea masurilor executive.