Am furat o bicicleta de 16 ori, in miezul zilei, din locuri aglomerate ale Capitalei. De fiecare data, un tanar s-a apropiat de bicicleta legata de un stalp, a scos un ferastrau dintr-un ghiozdan murdar si a inceput sa taie lacatul, privind suspicios in jur. In cea mai mare parte a cazurilor, oamenii din jur nu au avut nici o reactie, desi tanarul era bun de dat pe mana politiei.
Acum patru ani, am imprumutat o bic¬i¬cleta de la un prieten, sa vad daca se poate circula cu un asemenea vehicul bizar prin Bucurestiul plin de masini. Am descoperit ca se poate, ba chiar e rapid si distractiv. Dar am aflat asta cu pretul bicicletei, care a fost furata din scara dupa o saptamana.
Hotul a trecut de interfon si de inca o usa incuiata, a topit plasticul antifurtului cu o bricheta si a taiat butucul cu un bomfaier. I-am luat prietenului alta bicicleta, impreuna cu un antifurt gros, de scuter. Pe asta i l-au taiat cu un cleste in fata geamului meu, in timp ce era in vizita. Altui prieten i-au furat doua intr-o saptamana. De suparare, nu mai vrea sa auda de biciclete, prefera sa stea in fiecare zi ore intregi in traficul dintre Drumul Taberei si centru.
In ultimii ani, numarul bici¬clistilor a explodat, alimentat de traficul bucurestean si de moda eco-urbana occidentala. Asta a atras atentia hotilor, loviti si ei de criza financiara, care s-au specializat rapid in antifurturi. Asa ca rar gasesti un biciclist fara cateva povesti despre cabluri taiate si patanii cu politia.
Cu toate astea, orasul e plin de biciclete de mii de lei legate cu lanturi pe care-ai putea sa le porti la gat. Acum trei ani, doi americani, fratii Neistat, s-au filmat in timp ce-si furau bicicleta din centrul New York-ului. Nimeni nu i-a oprit. Am vrut sa testam daca bucurestenilor le pasa mai mult.
Citeste articolul in Romania Libera
