Romania libera: Braila are depozit pentru deseuri urbane conform UE

Pana la sfarsitul anului 2007, 35 de depozite din zona urbana neconforme cu cerintele europene au fost inchise, din cele 256 inventariate.

Romania va trebui sa inchida, anul acesta, 26 de depozite pentru deseuri municipale neconforme cerintelor europene, din cele 223 care trebuie sa-si sisteze functionarea, etapizat, pana la 16 iulie 2017, conform negocierilor de aderare, pentru capitolul de mediu, purtate de Romania cu Uniunea Europeana. Pana la sfarsitul anului 2007, 35 de depozite din zona urbana neconforme cu cerintele europene au fost inchise, din cele 256 inventariate pentru Planul de implementare a Directivei 1999/31/CE privind depozitarea deseurilor. In prezent, doar 20 de depozite pentru deseuri municipale respecta prevederile Directivei 1999/31/CE, din cele 65 de depozite pe care trebuie sa le exploateze pana la termenul prevazut.

Depozitele urbane conforme sunt in judetele: Arad, Bihor, Brasov, Braila, Bucuresti, Buzau, Constanta (trei), Dolj, Ialomita, Ilfov (doua), Mures, Neamt, Prahova (patru) si Sibiu. Potrivit datelor furnizate de Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, pana la 16 iulie 2009 va trebui finalizata inchiderea si ecologizarea celor 2.686 de spatii de depozitare cu o suprafata de cel mult un hectar identificate in zona rurala, o data cu deschiderea depozitelor zonale si cu extinderea serviciilor de colectare, transport si transfer al deseurilor la nivel rural.

La sfarsitul anului 2006, cantitatea de deseuri municipale colectata prin intermediul serviciilor proprii specializate ale primariilor sau ale firmelor de salubritate a fost de aproximativ 6,809 milioane tone, conform datelor furnizate de Agentia Nationala pentru Protectia Mediului. Potrivit prognozelor, cantitatea de deseuri municipale generate va creste pe fondul dezvoltarii consumului de bunuri in randul populatiei, cresterea anuala fiind estimata la 0,8 la suta/locuitor. Cele mai mari cantitati de deseuri municipale, peste un milion de tone, se colecteaza in regiunile Nord-Vest (peste 17 la suta) si Sud-Est (circa 16 la suta). Regiunea care colecteaza cantitati mai mici de deseuri municipale, sub 600.000 de tone, este Sud-Vest Oltenia (circa sase la suta). Procentul de colectare selectiva a deseurilor municipale este mic, de doar doi la suta. Colectarea selectiva se realizeaza doar in cadrul unor proiecte pilot initiate de societatile de salubrizare si de primarii.

Pentru mai multe informatii viziteaza Romania libera

spot_img

Ultimele știri