Proiectele potențiale din domeniul energiei regenerabile de la nivel global ar putea aduce o schimbare majoră în reducerea emisiilor, precum și să creeze 10 milioane de locuri de muncă și să genereze creștere economică în valoare de aproximativ 1,9 trilioane de dolari. În plus, prin intermediul politicilor cheie, statele ar putea stimula investițiile din sectorul privat care să acopere peste 90% din oportunitățile totale de investiții, accelerând astfel creșterea cu un aport minim de resurse publice, arăta recent un studiu EY derulat în 47 de țări, printre care și România.
„Conform datelor raportului, produsul intern brut a scăzut în toată lumea în 2020 din cauza impactului economic al pandemiei provocate de COVID-19. Însă, prin proiectele de investiții s-ar putea diminua sau recupera o parte substanțială din pierderile economice de peste 2,2 trilioane de dolari provocate de pandemie la nivelul tuturor țărilor incluse în studiu și s-ar pune bazele unei creșteri economice durabile susținută de sursele de energie regenerabile, care sunt disponibile și presupun costuri mici. Fluxul de proiecte pregătite pentru demarare ar putea asigura o injecție de peste 1,9 trilioane de dolari în economia globală într-un interval de trei ani, ceea ce ar reprezenta aproximativ 85% din pierderea de produs intern brut din 2020″, spune Mihai Drăghici, Director, Consultanță, EY România.
Situația României
Potrivit lui Mihai Drăghici, în România, impactul pe care aceste proiecte l-ar putea avea asupra pieței locale merge dincolo de argumentul aprovizionării cu energie și intră pe agenda de sustenabilitate: investițiile în energie regenerabilă ar putea permite o reducere substanțială a emisiilor de CO2, atingând până la 17% din ținta contribuțiilor stabilite la nivel național pentru 2030, angajată prin Acordul de la Paris.
„În același timp, oportunitățile de investiții în proiectele de energie regenerabilă ar putea acoperi aproximativ 60% din totalul de pierdere de PIB în 2020 cauzată de pandemie, poziționând țara noastră în rândul țărilor cu capacități investiționale ridicate. Potențialul de creare de locuri de muncă la nivel local este de aproximativ 1000 de noi locuri de muncă la un milion de locuitori, un număr ușor mai mic în comparație cu alte țări incluse în primele 40 de țări atractive pentru investiții în proiecte de energie regenerabilă„, consideră Mihai Drăghici.
În prezent, România a definit o reformă încurajatoare a pieței de energie electrică ca parte a Planului Național de Redresare şi Reziliență, care include și:
- eliminarea treptată a centralelor pe bază de cărbune și lignit până în 2032;
- introducerea contractelor pentru diferență (CfD) ca principal mecanism de sprijin pentru investițiile în producția de energie din surse regenerabile;
- negocierea directă a acordurilor de cumpărare de energie electrică (Power Purchase Agreements – PPA) de către toți producătorii de energie;
- simplificarea procedurilor de acordare a licențelor și de autorizare pentru investițiile în surse regenerabile;
- stabilirea unor timpi de răspuns administrativ mai scurți și obligatorii și proceduri pentru întârzieri inutile;
- introducerea unui un cadru specific de sprijin pentru investițiile offshore în domeniul energiei din surse regenerabile în regiunile în prezent insuficient exploatate.
Fluxul existent de proiecte de investiții poate permite începerea imediată a unei redresări „verzi”, iar dependența de fondurile publice este minimă. Exemplele recente de politici de succes în domeniul energiei regenerabile arată că, prin intermediul unui sistem adecvat de politici, între 90% și 99% dintre investițiile necesare pentru implementarea accelerată a capacităților de producție a energiei din surse regenerabile pot fi asigurate de sectorul privat. Acest flux include de asemenea, proiecte de transformare a infrastructurii care pot avea un impact la nivel național sau regional, făcând posibile sau accelerând investiții suplimentare.
Cinci măsuri pentru stimularea proiectelor de investiții în domeniul energiei verzi
- Guvernele să aibă în vedere stabilirea unor obiective naționale exigente, cu responsabilități și angajamente clare care să ofere încredere investitorilor și sectorului privat.
- Guvernele și organismele de reglementare să definească un mediu legislativ care să favorizeze în mod clar producția de energie din surse regenerabile și să asigure un cadru de susținere a pieței.
- Instituțiile financiare naționale să evalueze posibilitatea acordării de capital unei game largi de dezvoltatori, inclusiv întreprinderilor mici și mijlocii (IMM).
- Simplificarea procedurilor de atribuire a terenurilor și de autorizare astfel încât acestea să se deruleze rapid și la costuri mai mici, pentru a asigura terenurile necesare proiectelor de energie regenerabilă.
- O infrastructură de distribuție care să ofere o largă interconectare la nivel național și internațional, un echilibru între cerere și ofertă, precum și reglementări liberalizate care să permită furnizorilor privați să se conecteze la rețea, extinzând-o.