Actorul Robert Redford a criticat atitudinea mult prea obedienta a politicienilor americani fata de magnatii din industria petroliera, in momentul in care acestia au analizat consecintele deversarilor de petrol in Golful Mexic, informeaza contactmusic.com.
Actorul american, care a lucrat in tinerete in industria petroliera, a filmat un videoclip cu o durata de cinci minute pentru Natural Resources Defense Council (NRDC).
Clipul prezinta o serie de fotografii si de imagini realizate dupa explozia si prabusirea unei platforme petroliere a grupului British Petroleum (BP) in Golful Mexic, pe 22 aprilie, care a generat o adevarata "maree neagra" in regiune, considerata drept cea mai mare catastrofa ecologica din istoria Statelor Unite ale Americii.
Robert Redford s-a declarat "furios" din cauza faptului ca oficialitatile americane au facut atat de putine lucruri in aceasta chestiune importanta, in conditiile in care metodele de curatare a zonei folosite de grupul BP au fost departe de a fi eficiente. Actorul american i-a indemnat pe politicienii americani sa monitorizeze cu mai multa atentie aceasta situatie.
"Nu mai ascultati propaganda generata de propriile interese ale companiilor petroliere si ale <papagalilor> din Congres. Inca de cand aveam 16 ani, m-au deranjat propaganda companiilor petroliere, persoanele angajate de acestea pentru a face lobby si faptul ca ei promovau ideea ca proiectele lor erau minunate pentru economie si pentru toata lumea. Am constatat ca lucrurile erau complet diferite", a declarat actorul american.
Cu aceasta ocazie, Robert Redford i-a indemnat pe cetatenii americani sa renunte la dependenta lor de petrol si sa aleaga sursele de energie alternativa, precum energia solara si cea eoliana.
Pata de petrol continua sa se extinda in Golful Mexic de la sfarsitul lunii aprilie, dupa ce platforma Deepwater Horizon a explodat si s-a scufundat la 60 de kilometri de delta fluviului Mississippi. Dupa ce a esuat de mai multe ori in tentativele de stopare a scurgerii de petrol, grupul britanic a reusit, saptamana trecuta, sa amplaseze cu succes un dispozitiv deasupra conductei avariate.
Dupa ce a afectat grav Louisiana si, intr-o masura mai mica, Alabama si Mississippi, urme de petrol au fost detectate, vineri, si pe plajele din nord-vestul Floridei. In acest stat, un refugiu al pelicanilor a fost atins de mareea neagra, care a afectat 60 de pasari, intre care 41 de pelicani. Guvernatorul Floridei, Charlie Crist, a cerut vineri un ajutor in valoare de 100 de milioane de dolari BP pentru a face fata catastrofei.
Robert Redford a fost unul dintre cei mai mari actori ai anilor ’60 – ’70, iar unul dintre cele mai cunoscute roluri ale sale este cel din "Butch Cassidy si Sundance Kid", film in care a jucat alaturi de Paul Newman. Robert Redford a jucat in peste 30 de filme, printre care se numara clasicele "Cacialmaua" (1973), "Marele Gatsby" (1974), "Cele trei zile ale condorului" (1975), "Toti oamenii presedintelui" (1976), "Departe de Africa" (1985).
Incepand cu anii 1980, Robert Redford a trecut de multe ori in spatele camerei de filmat, fiind in prezent un regizor foarte apreciat. In 1981, lungmetrajul "Oameni obisnuiti" i-a adus doua premii Oscar, inclusiv pentru regie.
O buna parte din activitatea actorului-regizor este dedicata Institutului Sundance, infiintat in 1981, care are ca scop sprijinirea si dezvoltarea scenaristilor si regizorilor in afirmare, care dovedesc potential. Acelasi institut organizeaza, anual, un festival al noii cinematografii independente.