Pentru a preveni risipa alimentară, România are nevoie de un întreg pachet de legi. Legea împotriva risipei alimentare promulgată recent de Președintele României nu este suficientă. Declarația aparține chiar inițiatorului legii, parlamentarul Florin Alexe.
O lipsă majoră a actualei legi împotriva risipei alimentare o reprezintă faptul că statul nu acordă facilități fiscale celor care decid să prevină, să valorifice sau să recicleze alimentele care nu mai pot fi comercializate. Lipsa a fost semnalată în repetate rânduri în cadrul grupurilor de lucru sau dezbaterilor pe această temă, de către reprezentanți din industria FMCG.
Risipa alimentară
În cadrul unei conferințe organizate astăzi, Florin Alexe, deputatul care a inițiat legea, a explicat de ce introducerea lor nu a fost posibilă în acest moment.
Atunci când am început să fac legea, aș fi vrut să vin și cu lucruri motivaționale, dar am fost avertizat că va fi blocată. Mi s-a spus: dacă vrei totuși ca această lege să fie aplicată acum, în condițiile actuale și să nu dureze câțiva zeci de ani în Parlamentul României, să fie îngropată la Comisia de Finanțe și buget, încearcă să faci o altă lege pentru acest lucru. După ce vom face normele (pentru legea actuală, n.r.), pasul doi la care mă angajez este să pornim și această a doua inițiativă (referitoare la facilități fiscale, n.r.).
De asemenea, deputatul se gândește la o altă inițiativă legislativă, prin care să introducă noțiuni legate de risipa alimentară în curricula școlară, venind astfel în completarea legislației actuale cu un întreg pachet legislativ. Nevoia acestui pachet este susținută și de Elena Dinu, șefa grupului de lucru creat în cadrul Ministerului Agriculturii pe tema risipei alimentare.
Este foarte important să gândim cum aplicăm această lege și nu numai. Cred că nu este suficientă. Cred că trebuie să mai urmeze și alte legi, ca să existe un pachet care să ne poată ajuta și cumva să nu mai avem economie liniară, ci să o avem pe cea circulară.
În următoarele 6 luni, Ministerul Agriculturii trebuie să elaboreze normele de aplicare ale legii recent aprobate. În acest sens, invită toți actorii implicați să se alăture grupurilor de lucru.