Risipa alimentară ar trebui să fie unul dintre principalele subiecte de pe agenda publică

Risipa alimentară este o problemă pe cât de spinoasă, pe atât de complexă, pentru că impactul său se măsoară nu numai în tone de resurse care ajung la groapa de gunoi, ci și în volumul mare de gaze cu efect de seră care rezultă atât din producerea, cât și din descompunerea alimentelor, a declarat pentru Green Report, Cristina Hanganu, Director comunicare & CSR Lidl România, speaker în cadrul conferintei Restart în prevenția risipei alimenare.

La aceasta se adaugă faptul că 18,6% din populația care trăiește în orașe mari și 45,5% din populația care trăiește în mediul rural se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, conform studiului național România cu un singur chip.

Este clar că alimentele aruncate zilnic ar putea însemna câteva mii de porții de mâncare care ar putea ajunge la membri ai societății care au cu adevărat nevoie de ele. De aceea, risipa alimentară ar trebui să fie unul dintre principalele subiecte de pe agenda publică, atât pentru a sprijini organizații precum partenerul nostru, Federația Băncilor pentru Alimente, cât și pentru a crea un cadru legislativ care să faciliteze procesul de donare din partea agenților economici, sau pentru a face demersuri de educare a populației în ceea ce privește măsurile pe care le pot lua în propria gospodărie”, a declarat Cristina Hanganu.

Green Report, în parteneriat cu Kaufland, Lidl și ZUZU, organizează pe 23 iulie, începând cu ora 10:00, conferinta online Restart în prevenția risipei alimentare.

Speakerii invitați sunt Aurel Simion, Secretar de stat, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării, Valer Hancaș, Corporate Affairs & Communication Director Kaufland Romania & Moldova, Cristina Hanganu, Director comunicare & CSR Lidl România, Mihai Vișan, Director executiv patronatul Romalimenta și Gabriel Sescu, Președinte Banca pentru Alimente.

Evenimentul se va transmite LIVE pe site-ul www.green-report.ro si pe pagina de FB Green Report.

spot_img

Ultimele știri