Roșia Montană Gold Corporation trimite în șomaj tehnic 80% din angajați
Patru sute din cei 500 de angajați ai Roșia Montană Gold Corporation au fost trimiși în șomaj tehnic. Cum proiectul este blocat, oamenii vor sta acasă, plătiți cu 75% din salariu. Potrivit companiei sunt trimiși acasă angajații care restaurau casele din zona protejată dar și cei care pregăteau galeria Cătălina Monulești pentru a fi deschisă în scop turistic.
În fapt, poate fi vorba de o presiune a companiei la adresa autorităților. Pentru că oamenii rămași fără lucru ar putea ieși pe străzi. Dacă proiectul nu e aprobat până la 1 aprilie, opt din zece angajați își vor lua adio de la locurile de muncă.
Viciile alimentare: Sunt X si sunt dependent de mancare!
Exista oameni in cazul carora micile sau marile probleme ale vietii se rasfrang asupra obiceiurilor alimentare.
Astfel, ei ajung ori sa manance prea putin, formandu-si impresia ca sunt mereu prea grasi si ca arata rau (anorexici), ori ajung sa se refugieze in alimente si sa manance compulsiv, adica mai mult decat au nevoie (bulimici).
Persoanele cu tulburari alimentare, fie ca vorbim despre bulimie sau anorexie, sunt uneori victimele dietelor drastice, alteori iau pastile de slabit sau laxative si vomitive.
Incalzirea globala ar putea baga Bucurestiul sub apa: O catastrofa!
Incalzirea globala poate provoca efecte devastatoare, iar Romania nu va fi ferita de cresterea nivelului marilor si oceanelor, cauzata de topirea ghetarilor.
Martin Vargic, student la o universitate din Slovacia, a studiat aceasta porblema si a realizat o harta care arata care vor fi zonele inundate in eventualitatea unui scenariu extrem, scrie Business Insider.