Text de Ionut Purica
De curand, IPID a lansat la Academia Romana al doilea volum al raportului asupra reprofesionalizarii Romaniei. Permiteti-mi, in cele ce urmeaza, sa scriu cateva dintre ideile si amintirile pe care acest raport mi le-a generat. Inainte insa trebuie sa remarc faptul ca raportul ridica niste aspecte efectiv importante pentru ceea ce dorim sa fie o Romanie viitoare implicata in dezvoltarea societatii cunoasterii.
La inceputul anilor ’90 discutam cu un specialist in energetica din strainatate care imi spunea ca nu intelege de ce romanii spun ca Romania este o tara saraca atunci cand avem un potential agricol deosebit, un potential turistic deosebit, o industrie – e adevarat energo intensiva –, dar nu neprofitabila, resurse energetice proprii, o forta de munca bine pregatita si la cost scazut si nu avem datorii externe mari (in 1990 nu prea aveam deloc).
In alt context, anume o intalnire a retelei universitatilor Marii Negre, s-a ridicat pregnant problema „productiei de specialisti“ competitivi international si implicati in economiile din care provin. Sintagma vehiculata: „Care este calitatea celor care vor trebui sa ne dea pensii peste 20 de ani“. Evident, consideram ca 20 de ani este constanta de timp de schimbare a generatiilor.
In ultimii ani vorbim despre romani care se duc sa culeaga fructe in alte tari, dar, din cand in cand, apare si o stire despre cati romani sunt angajati la Microsoft, de exemplu. Nu stiu daca s-a facut vreo statistica de folosire a competentei fortei de munca din Romania, dar in lumea de azi competentele legate de informatie nu sunt caracterizate de o anumita pozitie in spatiul fizic. Poti lucra pentru o companie din America stand la Bucuresti si fiind bine interconectat la internet. Daca in 1996 puteam sa facem videoconferinte din misiunea Bancii Mondiale din Bucuresti, in 2006 serviciul era disponibil pentru oricine. Astfel, un interviu pentru un „job“ desfasurat prin videoconferinta nu mai este neobisnuit.
Un alt lucru important de mentionat este ceea ce eu numesc sistemul de apreciere a specialistilor. In tarile cu profesionalism dezvoltat exista un sistem care baleiaza (scuzati-mi termenul electronic) pe fiecare si, daca se constata ca poate mai mult, este incarcat mai mult cu responsibilitate si, evident, cu plata corespunzatoare a acesteia. Daca se ajunge la saturatie, specialistul este adus mai jos, astfel fiind pastrat tot timpul la
nivelul optim de incarcare pe domeniul sau de competenta. Poate de aceea sunt cartile de specialitate scumpe; pentru ca reprezinta o investitie: dupa ce le citesti devii mai performant, si sistemul recunoaste aceasta la urmatoarea baleiere.
Metaforic, „cu cat stii mai mult cu atata stii ca stii mai putin“. Sunt oameni care stiu ca stiu si inteleg si ca nu stiu – nu le este deci frica sa spuna „nu stiu“ (evident, nu stiu acum, dar pot sa invat). Sunt, de asemenea, si oameni care stiu ca stiu, dar nu stiu ca nu stiu – daca le arati ca exista lucruri pe care nu le stiu este bine sa te feresti pentru ca le darami un esafodaj de valoare proprie, determinand reactii imprevizibile.
Cu speranta ca ati putut urmari rationamentul de ordinul doi de mai sus trebuie spus ca profesionalismul apare din curajul constient de a recunoaste ca nu stii si de a cauta, sau forma, oameni care sa stie ce nu stii tu. In momentul in care ne ducem la croitor pentru haine, la doctor pentru sanatate, la bucatar pentru mancare etc. vom fi si bine imbracati, si sanatosi si vom manca bine (si sanatos) etc. Mai mult, vor exista locuri de munca pentru multa lume pentru ca fiecare din profesiile mentionate vor avea cerere. La asta serveste sistemul despre care vorbeam mai sus: prin profesionalism la o viata de calitate pentru toti.
Ei bine, cunoasterea – ajungem si la expresii filosofice – incepe cu a te cunoaste pe tine insuti si, de multe ori, dupa un ciclu de generare de cunoastere, trebuie sa ne intoarcem la a ne redescoperi, intr-o lume schimbata prin insusi procesul in care am fost (si suntem continuu) implicati.
Sper ca ceea ce v-am spus mai sus va contribui la a genera constienta necesitatii de a realiza un sistem functional de generare si recunoastere a competentei. Altii il au si-l folosesc cu mare eficienta, ajungand sa promoveze la pret mare produsele sale concentrate sub denumirea generica de
economia cunoasterii, fie ca ele au un suport fizic, fie unul spiritual.
