Noi reglementări pentru eliminarea greenwashingului din finanțe

Instituțiile europene au ajuns la un compromis benefic pentru mediu în cadrul negocierilor pentru noi reglementări în ce privește sustenabilitatea investițiilor financiare. Înțelegerea înaintată de Finlanda în numele guvernelor UE, agreată de Parlamentul European și Comisia Europeană, conține reguli dure care vor direcționa investițiile private către o economie sustenabilă, potrivit organizației Transport & Environment, din care face parte 2Celsius România.

Imagine de Gerd Altmann de la Pixabay

(…) negociatorii au luat în seamă peste 120.000 de cetățeni care le-au cerut să ia atitudine față de greenwashingul serviciilor financiare. Prin standardul de mediu al UE, oamenilor nu li se vor mai vinde investiții financiare sustenabile false. Dacă vrem să oprim schimbările climatice, trebuie ca banii să meargă în direcția bună, cum ar fi mobilitate electrică sau hidrogen, nu diesel, gaz sau biocombustibili”, a declarat William Todts, director executiv al T&E

Noile reguli stabilesc un cadru pentru taxonomia europeană a activităților sustenabile din punct de vedere al mediului. Acestea trebuie să se bazeze pe dovezi științifice, și nu pe compromisuri politice.

[box type=”note” ]

S-au stabilit următoarele:

  • Regulile au fost extinse către toate investițiile, devenind mai relevante.
  • Cerințele de a face cunoscute investițiile verzi și cum se suprapun acestea standardelor UE au fost extinse către emitenții de obligațiuni și companiile listate, nu doar către managerii de fonduri.
  • De asemenea, activitățile de tranziție ale companiilor care nu sunt în prezent verzi și activitățile precum producția de oțel pentru căile ferate au fost separate de activitățile verzi pentru a nu mai induce în eroare consumatorii.

[/box]

Odată ce noile taxonomii ale UE vor fi publicate în 2020, vor fi cele mai avansate și mai credibile standarde pentru finanțele verzi pe piețele globale de capital. T&E susține că, prin aceste reglementări, UE devine lider în lupta pentru a redirecționa capitalul către activități sustenabile din punct de vedere al mediului și oprește greenwashingul produselor financiare.

Compromisul trebuie aprobat de ambasadorii statelor membre, fiind greu de imaginat că vreo țară UE își va asuma vina de a distruge această lege foarte necesară.

Odată ce reglementările sunt agreate, trebuie să ne asigurăm că activitățile sustenabile și pragurile lor se bazează pe știință. Nu ne permitem ca lobby-ul pentru gaze și diesel să rescrie regulile în spatele ușilor închise”, a mai spus William Todts.

După ce vor fi agreate regulile, lista activităților sustenabile va fi elaborată de Comisia Europeană pe baza recomandărilor Platformei pentru Finanțe Sustenabile – un grup de experți din partea ONG-urilor și companiilor și agențiilor UE.

spot_img

Ultimele știri