Reciclad’OR reacționează față de acuzațiile recente. „Portofoliul de clienți existent la ora actuală s-a constituit conform normelor economiei de piață”

Reciclad`OR a anunțat vineri, 20 noiembrie, că va acționa în instanță toate persoanele care au adus prejudicii de imagine organizației și respinge afirmațiile potrivit cărora fostul președinte al Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), Cornel Brezuică, ar fi contribuit la dezvoltarea companiei.

Redăm mai jos, integral, poziția Reciclad’OR:

„Ca urmare a apariției în spațiul public a unor afirmații cu caracter defăimător la adresa companiei, facem următoarele precizări:

Reciclad`OR S.A. este o organizație specializată în implementerea obligațiilor privind răspunderea extinsă a producătorului (OIREP) și își desfășoară activitatea în conformitate cu normele Uniunii Europene și cu legislația națională în vigoare.

Compania funcționează în prezent în baza licenței de operare nr.7/2019, emise de către Guvernul României. Organizația a fost înființată în anul 2017 de un grup de companii (producători și importatori de produse ambalate) ca o soluție sustenabilă pentru îndeplinirea obligațiilor de reciclare a ambalajelor introduse pe piața națională.

Etica în afaceri este o condiție esențială a succesului nostru. Reciclad’OR a demonstrat un comportament de afaceri ireproșabil și nu înregistrează datorii față de furnizori și terți.

Reciclad`OR S.A. este supusă anual, mai multor controale fiscale în vederea certificării și îndeplinirii obligațiilor legale. Astfel este certificat faptul că Reciclad`OR S.A. și-a îndeplinit toate obligațiile aferente anilor anteriori, în conformitate cu reglementările legislației în vigoare. Orice altă afirmație este neadevărată și produce prejudicii companiei.

De la înființare și până în prezent compania și-a îndeplinit toate obligațiile legale, acest lucru fiind atestat și de ultimul control al Administrației Fondului pentru Mediu, control care s-a încheiat în data de 16 Septembrie 2020. Compania este auditată periodic de către companii specializate în domeniu, atât din propria inițiativă, cât și la solicitarea clienților, rezultatele înregistrate respectând in totalitate temeiul legal.

Criteriile de selecție utilizate de către Reciclad`OR și procedurile de trasabilitate a deșeurilor, implementate în cadrul companiei și-au dovedit eficacitatea de la an la an.

În conformitate cu criteriile ordinului de autorizare nr.7/2019, datele privind clienții companiei și indicatorii economico-financiari sunt publice, actualizate permanent pe site-ul companiei. Cifra de afaceri, aferentă anilor 2018 și 2019 este rezultatul preluării responsabilității reciclării ambalajelor clienților Reciclad`OR.

Orice afirmație conform căreia dl. Cornel Brezuică, fostul președinte AFM (Administrația Fondului pentru Mediu), ar fi contribuit la dezvoltarea companiei este neadevărată și va trebui demonstrată în instanță.

Orice asociere a companiei Reciclad`OR cu dl. Remus Truică nu are nicio bază reală. Domnia sa nu figurează și nu este implicat în niciuna dintre companiile grupului, lucru care poate fi verificat la Registrul Comerțului.

Asocierea numelui companiei Reciclad`OR cu persoanele din așa numitul ”Clanul Mituș din Strehaia” sau cu reprezentanți ai autorităților de mediu este nefondată și va face obiectul acțiunii legale, întrucât ne-a adus grave prejudicii de imagine.

Portofoliul de clienți existent la ora actuală s-a constituit conform normelor economiei de piață, în urma comparării ofertelor și, desigur, a serviciilor furnizate de cele 13 OIREP-uri care activează pe piață, piața transferului de responsabilitate fiind una extrem de competitivă. Această decizie nu putea fi influențată de nicio terță parte.

Reciclad`OR S.A., prin criteriile de selectare a colectorilor și a reciclatorilor, a reușit să lucreze cu cei mai buni dintre aceștia. Trebuie menționat că fiecare colector și reciclator care activează pe piața națională are posibilitatea de a lucra cu unul sau mai multe OIREP-uri.

Compania a decis angajarea Societății Civile de Avocați Doru Trăilă &Asociații pentru a acționa în instanță toate persoanele care au adus prejudicii de imagine.

Ne asigurăm toți clienții și colaboratorii că vom continua să acționăm în spiritul transparenței și eticii în afaceri, conduită care ne-a caracterizat de la înființare până în prezent.

Conducerea SC RECICLAD`OR S.A.”

spot_img

Ultimele știri