Planul pe 5 ani al Chinei, care va fi anuntat oficial in luna martie, este considerat a fi cel mai verde document strategic din istoria tarii si va avea implicatii mari pentru intreaga lume, anunta ”The Guardian”. Decretul ar putea afecta culoarea cerului, temperatura planetei si bunastarea a miliarde de oameni din afara granitelor chineze.
O armata de specialisti si cadre universitare au muncit pentru a pune bazele planului – al 12-lea de cand dictatorul Mao Zedong a implementat, in 1953, strategia in stil sovietic. Ei au avut una dintre cele mai ambitioase sarcini administrative din lume: sa stabileasca cursul pentru o tara de dimensiunea unui continent, cu o populatie de 1,4 miliarde de locuitori si o economie de 5.000 de miliarde de dolari, care creste cu un procent format din doua cifre in fiecare an.
China este statul cu cele mai mari cantitati de emisii de gaze cu efect de sera, cu cel mai mare consum de energie si, se pare, cel mai poluat din lume.
Potrivit Agentiei Internationale pentru Energie (AIE), proiectul european de a mari obiectivul de reducere a emisiilor de la 20, la 30% in perioada 1990-2020 ar echivala cu 2 saptamani fara emisiile Chinei.
Taxe de mediu pentru populatie
Din informatiile publicatiei ”The Guardian”, varianta finala a documentului va include masuri de limitare a poluarii, promovarea tehnologiilor curate si introducerea unei taxe de protectia mediului.
”Taxa de mediu va exista. Este posibil sa fie introdusa la nivel national, dar exista si posibilitatea sa fie perceputa initial doar in anunite regiuni”, a declarat Ma Zhong, director al departamentului de mediu si resurse nationale din cadrul Universitatii Renmin.
O alta masura drastica ce ar putea fi implementata este limitarea accesului la energie. Hu Angang, profesor de economie la Tsinghua University si consultant pentru proiectul documentului, a spus ca a sfatuit guvernul sa stabileasca o limita a consumului de energie pentru a reduce in acest fel cantitatile de emisii.
Cu obiectivele economice pe care le are in prezent, China nu ar putea sa faca asta mai devreme de 2030. Pana la acea data, in ritmul actual de dezvoltare, cantitatea de emisii a Chinei s-ar putea dubla.
”Pentru prima oara, o tara care nu s-a dezvoltat inca are un proiect atat de curajos. Este o schimbare istorica, critica. Planul pentru 5 ani este oportunitatea Chinei de a conduce revolutia verde”, a spus Hu.
Cu toate ca cererea de carbune creste, orasele din China vor straluci folosind tot mai multa energie verde. Cantitatea instalata de energie eoliana s-a dublat de la an la an, in ultimii 4 ani, devenind, in 2010, un alt sector in care China a surclasat SUA, devenind nr.1.
Informatii despre apa si aer
Pe viitor, atentia se indreapta catre energia nucleara, care este de asteptat sa creasca de 10 ori in urmatoarea decada. Planuri mari exista si pentru sectorul hidro. Luna trecuta, Agentia Nationala a Energiei a anuntat ca in China se pregateste marirea capacitatii hidro cu 140 GW in urmatorii 5 ani, chiar daca acest lucru va avea un impact direct asupra unor importante situri ecologice.
Reteaua feroviara de trenuri rapide, care nu exista in 2008, va fi mai mare decat toate retelele din lume la un loc, peste doar 2 ani.
Anul trecut, China a investit 34 miliarde de dolari in tehnologii curate, comparativ cu cele 18 miliarde investite de SUA.
Autoritatile au facut progrese si in sistemul informativ. In utlimii 2 ani, singurele date si monitorizari in timp real ale poluarii aerului din Beijing erau furnizate de Ambasada SUA. De luna trecuta insa, cetatenii se pot informa in legatura cu calitatea aerului si apei din peste 100 de orase de pe site-ul Ministerului Mediului.