Radarul verde: 7 martie 2025

Știrile zilei aduc în prim-plan decizii guvernamentale cu impact economic și social, probleme legate de mediu și poluare, dar și inițiative pentru dezvoltarea urbană. De la modificări legislative menite să salveze proiecte de infrastructură, la controverse privind impozitarea construcțiilor speciale și întârzieri în plățile pentru împăduriri, trecem și prin subiecte ce vizează calitatea aerului, accesul la apă potabilă și măsurile insuficiente de prevenire a poluării maritime.

1. Guvernul a modificat legislația pentru a permite finanțarea finalizării a 18 proiecte de distribuție a gazelor naturale, majoritatea în mediul rural, din fondurile obținute prin vânzarea certificatelor de emisii CO2. Aceste proiecte fuseseră inițial aprobate pentru finanțare nerambursabilă prin POIM 2014-2020, dar întârzierile în implementare au făcut imposibilă etapizarea lor, iar Comisia Europeană nu a acceptat o prelungire. Valoarea necesară depășește 1 miliard de lei, anunță Profit.ro.

2. Locuitorii din sudul Ploieștiului s-au trezit cu un strat de praf alb depus în întreaga zonă. Inițial, au suspectat că sursa ar putea fi lucrările la rețeaua de gaze de pe strada Bobâlna, începute acum două săptămâni. Cu toate acestea, pe platforma calitateaer.ro nu apare nicio alertă privind calitatea aerului, transmite Observatorul Prahovean.

3. Tot mai mulți români renunță la apa îmbuteliată în favoarea celei de izvor, pe fondul creșterii semnificative a prețurilor. Dacă în 2021 o sticlă de 2 litri costa între 2 și 2,8 lei, acum prețul a ajuns la 4,8 lei, la care se adaugă și garanția de 50 de bani. România are deja unele dintre cele mai mari prețuri la apă din Europa, ceea ce îi determină pe mulți să caute alternative mai accesibile, scrie Digi24.

4. Locuitorii din cartierele Andronache și Creangă din Sectorul 2 ar putea beneficia de un parc și două grădini urbane, după ce Primăria Capitalei a finalizat actele necesare, iar Nicușor Dan a semnat dispoziția de expropriere pentru trei terenuri din zonă. Acestea însumează 12.294 de metri pătrați și sunt destinate amenajării unor locuri de joacă și spații de relaxare pentru comunitate, anunță G4Media.

5. România inspectează prea puține nave pentru prevenirea poluării în Marea Neagră, efectuând în 2023 doar 8,8% din inspecțiile obligatorii, sub pragul minim de 15% impus de UE. Un raport al Curții Europene de Conturi arată că doar șase dintre cele 22 de state europene analizate au depășit acest prag, Bulgaria fiind pe primul loc, cu 56,7% din controale realizate. Mai multe detalii în articolul de la Green Report.

6. Ordonanța trenuleț reintroduce, din 1 ianuarie 2025, impozitul pe construcții speciale, cunoscut ca „taxa pe stâlp”. Spre deosebire de varianta aplicată între 2014 și 2016, noua formă extinde aria contribuabililor afectați, ceea ce ar putea crea probleme în anumite industrii. Vezi ce spun experții în articolul de la Startup Cafe.

7. Programul de împădurire a terenurilor agricole prin PNRR are întârzieri la plata fermierilor care și-au finanțat deja lucrările din fonduri proprii. Beneficiarii se plâng pe grupurile de profil că nu și-au primit banii, însă Ministerul Mediului promite că plățile vor fi aduse la zi până la sfârșitul lunii martie și îi încurajează pe proprietarii de terenuri să nu renunțe la program, anunță Libertatea.

8. Garda de Mediu Ialomița a aplicat, de la începutul anului, amenzi de peste 300.000 de lei pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor, vizând atât primării, cât și agenți economici. În primele două luni ale anului, comisarii au desfășurat 51 de controale, iar acțiunile vor continua și în perioada următoare, transmite Independent Online.

#gaznatural #poluare #urbanism #apapotabila #paduri #transportmaritim #deseuri #urbandevelopment #wastemanagement #environment #radarulverde #revistapresei

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri