Orașele îți oferă o mulțime de locuri unde poți găsi răcoare pe timpul verii, astfel încât să nu mai fii nevoit să pornești aerul condiționat de acasă. Acesta dăunează mediului înconjurător prin energia electrică și freonul necesare pentru funcționare.
Vizitează muzee
În muzee este întotdeauna răcoare, nu este prea mare aglomerație, iar taxele de intrare sunt de cele mai multe ori modice. Dacă locuiești în București, îți sugerăm să vizitezi:
- Muzeul Țăranului Român – patrimoniul muzeului numără peste 90.000 de piese. Printre acestea se numără obiecte din ceramică, costume populare și țesături confecționate din in, cânepă, bumbac și borangic. Va fi o lecție despre viața sustenabilă pe care o duceau țăranii înainte.
- Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa – peste 2 milioane de piese, cele mai numeroase și mai diverse din România. Este una dintre cele mai vechi instituții de cercetare a biodiversității. Colecțiile zoologice ale Muzeului permit documentarea biodiversității din țară și din străinătate, iar colecțiile etnografice surprind diversitatea socio-culturală a biodiversității.
- Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC) – un spațiu generos, aflat în incinta Palatului Parlamentului. MNAC găzduiește expoziții de pictură, grafică, sculptură în diferite materiale, tapiserie sau artă fotografică.
Plimbă-te în parcuri, grădini publice
Potrivit Consiliului pentru Apărarea Resurselor Naturale, efectul de răcorire al unui singur copac este echivalent cu efectul a 10 aparate de aer condiționat de cameră, în funcțiune pentru 20 de ore pe zi.
- Muzeul Național al Satului – este unul dintre primele muzee în aer liber din lume și este una dintre atracțiile principale ale Bucureștiului. Se află în parcul Herăstrău, într-o zonă de verdeață și de lacuri și deține peste 70 de gospodării.
- Grădina Botanică – acoperă o suprafață de 17,5 hectare (inclusiv 4.000 m² de sere) și are peste 10.000 specii de plante.
- Parcul Herăstrău – suprafața totală este de 187 ha, aleea parcului ce înconjoară lacul are o lungime de 5,92 km, iar lacul face parte din lanțul de lacuri antropice al râului Colentina.
Răcoare la bibliotecă
Poți să te documentezi despre un subiect care te pasionează sau să citești un roman pe care îl ai demult pe listă, în deplină liniște și la răcoare.
Studiu la librărie
Librăriile sunt mai prietenoase decât bibliotecile tocmai pentru că lipsește acea liniște mormântală. Poți să alegi orice carte din raft și, în librăriile mari, să o răsfoiești atât cât simți nevoia. Îți recomandăm Cărturești și Seneca Anticafe.
Terasele la înălțime
Ca să fugi de asfaltul încins și de aerul condiționat de acasă, alege terasele la înălțime. Vei simți cu adevărat răcoare, iar priveliștea va fi încântătoare. Locuri din București: terasa MNAC, Astrodom, 18 Lounge, SkyBar.
Proiecții în aer liber
Cinema-ul în aer liber este mult mai prietenos cu mediul decât cel într-un mall, de exemplu, unde deseori este mai răcoare decât i-ar trebui organismului să se simtă confortabil. În plus, la proiecțiile în aer liber ai parte de un cer plin de stele și de miros de natură.
Distracție la piscină
Piscina este cel mai la îndemână mod de a te răcori pe timpul verii, iar dacă te duci dimineață, imediat după ce a fost schimbată apa, vei simți că înoți într-o cadă imensă cu gheață.