Cum răcești temperatura din casă fără aer condiționat

Fără îndoială că aparatul de aer condiționat este indispensabil vara, dar efectele secundare pe care le are asupra mediului și asupra sănătății umane ar trebui să ne facă să ne gândim de două ori înainte să achiziționăm unul. Sau, dacă avem deja unul, să reducem utilizarea lui și să folosim, în schimb, alte metode prin care putem răcori locuințele.

aer condiționat

Aparatul de aer condiționat afectează mediul prin consumul de energie, care presupune emiterea de dioxid de carbon, și prin ciclul de viață, adică manufactura și utilizarea. În plus, aparatul afectează și sănătatea umană, provocând afecțiuni de la răceală, gripă și alte infecții ale tractului respirator până la otită, pneumonie, bronșită și diferite viroze.

Ca să eviți aceste probleme de sănătate, dar și ca să protejezi mediul, poți îmbunătăți senzația de confort și altfel decât pornind aerul condiționat.

Cum eviți aparatul de aer condiționat

Acoperă ferestrele

Trage draperiile pe timpul zilei, pentru că lumina puternică a soarelui aduce căldură în casă. Poți cumpăra chiar și o folie autocolantă pentru exteriorul ferestrelor, care va reflecta lumina și căldura. Dacă e nevoie totuși să lași geamul deschis, atârnă în fața lui un cearșaf ud care va scădea rapid temperatura din casă.

Folosește un ventilator

Ventilatorul consumă mai puțin curent decât aparatul de aer condiționat chiar și din simplul motiv că răcește aerul numai acolo unde e nevoie, nu în toată casa. Pentru ca ventilatorul să devină mult mai eficient, așază în fața lui un bol, preferabil metalic, plin cu cuburi de gheață.

Alege lenjeria de bumbac

Dacă vrei să dormi bine noaptea, renunță la așternuturile din satin sau poliester și optează pentru cele din bumbac, care facilitează ventilația aerului. Alte trucuri pe care le poți folosi înainte de culcare este să ții lenjeria pentru câteva minute în frigider sau în congelator sau să te învelești cu un prosop umed.

Răcorește-te rapid

Ca să te răcorești în cel mai scurt timp, ai nevoie de cuburi de gheață sau de comprese reci pe care să le aplici la zonele cu puls, adică la încheieturile de la mâini, coate, în spatele genunchilor, la gât. Și degetele de la picioare sunt destul de sensibile la temperatură, așa că e suficient să le scufunzi în apă rece ca să te răcorești.

Dormi pe podea

Pentru că aerul cald este mai ușor, se ridică deasupra celui rece, așa că improvizează-ți un pat direct pe podea. Dacă locuiești într-o casă cu etaj, alege parterul sau chiar subsolul, căci va fi mult mai răcoare.

Stai departe de cuptor

Ca să nu mai apară încă o sursă de căldură în casă, optează pentru rețetele simple, preferabil care nu necesită utilizarea focului. Mănâncă salate sau mâncare rece sau, dacă totuși simți nevoia de carne, încinge grătarul din curte. Ține însă minte că organismul uman produce mai multă căldură atunci când digeră o friptură imensă decât fructe sau legume.

Deconectează aparatele

Aparatele, chiar și cele mici, produc căldură chiar și atunci când sunt oprite, dar sunt încă în priză. Redu căldura din casă și economisește energie prin scoaterea din priză a oricăror aparate pe care nu le folosești.

Cel mai mare purificator de aer transformă smogul în bijuterii

Dacă aparatele de aer condiționat filtrează aerul pentru a-l răci, există și aparate care îl purifică și luptă astfel împotriva poluării, care are ca efect secundar încălzirea globală.

Cel mai mare purificator de aer va fi inaugurat curând la Rotterdam. Designerul olandez Daan Roosegaarde a investit trei ani pentru cercetarea și dezvoltarea proiectului, iar banii necesari au fost obținuți pe Kickstarter.

Purificatorul poate curăța mai bine de 30.000 de metri cubi de aer în fiecare oră și este pus în funcțiune de energie regenerabilă.

Aparatul înalt de șapte metri nu doar că face aerul mai respirabil, dar și transformă particulele poluante în bijuterii. Fiecare piatră este echivalentă cu 1.000 de metri cubi de aer.

spot_img

Ultimele știri