Unii dintre producatorii romani de alimente au aflat de intentia senatorului PD-L, Florin Staicu, de a coda alimentele pe culori, in functie de cat sunt acestea de sanatoase, altii nu.
Pozitia producatorilor fata de proiectul legislativ cu buline rosii, verzi sau portocalii este, oarecum, unanima.
Unii fabricanti declara ca adoptarea acestei legi ar putea duce la falimentul sigur al multora dintre ei.
Un handicap pentru productia autohtona
Dragos Frumosu, presedintele Federatiei Sindicale din Industria Alimentara (FSIA), spune ca este impotriva aditivilor in alimente si promoveaza hrana naturala, dar bulina rosie ar putea baga in faliment multi producatori romani, mai ales pentru ca produselor din import nu li s-ar putea aplica etichetarea.
“O solutie ar putea fi trecerea pe eticheta a procentelor de carne, slanina sau aditivi pentru mezeluri de exemplu. Aceasta informare ar fi binevenita pentru consumatori care ar putea sa decida in cunostinta de cauza ce cumpara. Iar bulinele, portocalii sau rosii, ar crea un handicap pentru productia autohtona si ar pregati terenul pentru cele din import, care au poate mai multe e-uri si termene de garantie mai mari”, a declarat pentru “Green Report” Dragos Frumosu.
Ilie Van, presedintele Uniunii Crescatorilor de Pasari din Romania (UCPR), se arata intrigat de aceasta propunere legislativa si spune, la randul sau, ca, daca legea va fi aprobata, multi producatori vor intra in faliment, deoarece etichetarea cu bulina rosie va speria consumatorul, iar acesta va ocoli, cu certitudine, astfel de produse.
Bulina rosie, pe alimente, sperie la fel de mult ca bulina rosie de pe imobile
„Bulina rosie aplicata pe alimente poate fi comparata cu bulina rosie care s-a lipit pe imobilele cu risc foarte mare la cutremur. Cumparatorul va percepe aceste alimente ca fiind deosebit toxice si nu le va mai cumpara, iar cei care le produc vor intra, in cel putin un an, in faliment”, a spus Ilie Van.
Ilie Van ridica si problema discriminarii la raft a produselor romanesti, care vor primi bulina, fata de produsele din import carora nu li se va impune, probabil, codarea pe culori.
“Cine va stabili criteriile dupa care alimentele vor fi etichetate ca fiind toxice sau nu? In plus, exista deja un cadru legal, in conformitatate cu normele UE, care reglementeaza etichetarea produselor alimentare. Pe fiecare aliment este specificat continutul, adica aditivi, substante alergene, pentru persoanele care au intoleranta. Cat despre aditivi, acestia sunt folositi in toata lumea, iar daca ar fi atat de periculosi, ar fi fost demult interzisi”, mai spune Ilie Van.
Vicepresedintele Federatiei Patronale Romane din Industria Alimentara (Romalimenta), Mihai Visan, afirma insa ca “aceasta lege ar fi buna intr-un fel, deoarece consider ca nu au ce cauta pe piata alimentele care ar trebui etichetate cu bulina rosie. Asta presupune din start ca produsele care contin aditivi alimentari periculosi prezinta un risc crescut pentru sanatate”.
Producatorii de lapte nu au inca o opinie
Unul dintre motivele pentru care senatorul Florian Staicu crede ca legea sa ar trebui aprobata este si acela ca “multi consumatori nu au cunostintele necesare pentru a intelege gradul de pericol si efectele pe care le au aditivii asupra sanatatii”.
Grupul de panificatie Dobrogea considera ca informarea corecta a consumatorului trebuie sa se afle pe primul loc, insa, daca produsele din import nu vor fi etichetate, se va crea o concurenta neloiala.
“Este foarte necesara o corecta informare a consumatorilor, dar simpla diferentiere cu o bulina verde, rosie sau portocalie ar fi insuficienta si ar putea induce in eroare cumparatorul. Pe de alta parte, ar aparea o concurenta neloiala intre produsele romanesti si cele din import care nu sunt supuse unei astfel de etichetari”, explica Maria Ionescu, purtator de cuvant Dobrogea Grup.
Exista si unele asociatii de producatori din Romania care nu si-au format un punct de vedere fata de codarea alimentelor cu buline. Printre el se numara si Asociatia Producatorilor Romani de Lapte (APRIL) care s-a abtinut de la orice fel de comentarii fata de acest subiect.
Producatorii traditionali si cei ecologici, incantati de buline
Presedintele FSIA, Dragos Frumosu, crede ca etichetarea cu bulina verde ar aduce si avantaje unor producatori, cum ar fi aceia de produse ecologice sau traditionale. Alimentele acestora castiga deja teren, desi preturile sunt mai mari cu 20%-30% fata de cele produse la scara industriala.
“Grija pentru sanatate ii face pe unii romani sa scoata mai mult din buzunar pentru a manca sanatos, iar eu sunt pe deplin de acord cu acest lucru. Dar nu bulina verde i-ar promova, in mod special, ci reducerea taxelor de la raft de catre unele lanturi de magazine”, explica Dragos Frumosu.
Ioan Tataran este presedintele Asociatiei Producatorilor de Produse Traditionale si Ecologice din Maramures, si producator de mezeluri bio. Este si unul dintre participantii la cunoscutul targ Slow Food care promoveaza mancarea naturala. Are o fabrica de afumaturi ecologice, carnati, toba sau salam, la 10 kilometri de Baia Mare si considera binevenita bulina verde pe alimente.
“Trebuie promovata hrana curata”
“Trebuie promovata hrana curata. Desi, noi, producatorii ecologici, avem deja certificari, caci, fara ele, nu ne putem comercializa produsele, dar cred ca bulinele ne-ar ajuta si mai mult sa patrundem pe piata si in folosul nostru, dar, mai ales, al consumatorului’, a spus Ioan Tataran.
“La Baciu” este un cunoscut magazin de mezeluri bio din Capitala. Este deschis doar 2 zile pe saptamana, deoarece produsele nu contin aditivi si ajung de la producator doar o data pe saptamana in Bucuresti pentru vanzare. Toba, carnatii sau lebarul sunt produse in conditii speciale, cu utilaje speciale, folosite in productia bio, in fabrica de la Campulung al carui proprietar este Ion Baciu.
“Bulina verde, alaturi de certificarea eco, ar reprezenta o garantie pentru noi. In plus, ar disparea otravurile de pe piata, caci acesti aditivi alimentari nu sunt altceva decat otravuri. Noi folosim instalatii speciale pentru produsele noastre, dar niciun fel de aditivi, totul este natural”, a spus Ion Baciu.