Dintre cele 14 proiecte de parcuri eoliene monitorizate in Romania de catre IBC Focus, trei sunt realizate cu implicare clujeana, potrivit unui studiu al companiei de consultanta.
Cele doua companii care se uita spre zona Dobrogei pentru afaceri cu energie eoliana sunt EnergoBit si Electrogrup. in schimb, la Cluj initiativele se dovedesc deocamdata neviabile: compania interesata de un astfel de parc in comuna Marisel vrea sa vanda afacerea, potrivit reprezentantilor administratiei locale.
EnergoBit a castigat si a contractat in 2008, prin licitatie, proiectarea si realizarea lucrarilor electrice ale celui mai mare parc eolian terestru din Europa, realizat de cehii de la CEZ in comuna Fantanele (Dobrogea), contract in derulare, parte dintr-o investitie de 1,1 miliarde de euro. Societatea clujeana este partener in alte patru parcuri eoliene pe partea de lucrari electrice si proprietar al unui proiect propriu.
“Strategia si obiectivele grupului tin cont de noile tehnologii si valorificarea surselor regenerabile de energie. Obtinerea energiei din surse eoliene ia amploare in Romania, calculele de vant efectuate confirmand existenta de zone cu potential eolian ridicat”, arata reprezentantii grupului.
Potrivit vicepresedintelui EnergoBit, Stefan Gadola, lucrarile pentru parcul eolian propriu din Tulcea ar putea incepe la finalul anului. Acesta se afla la stadiul de obtinere a autorizatiei de construire. Proiectul din Nalbant Tulcea vizeaza 65 ha, unde vor fi amplasate noua turbine, conform raportului de mediu al Planului Urbanistic Zonal. “Contractul cu CEZ este unul dintre cele mai importante, si ca valoare, si ca referinta. S-au mai contractat lucrari electrice la alte trei proiecte, tot in Dobrogea, ca acolo bate vantul!”, a spus Peter Pal, vicepresedinte EnergoBit.
Clujenii de la Electrogrup analizeaza cateva proiecte cu resurse de energie regenerabila. Societatea pregateste o asociere cu o companie germana pentru lucrari in cadrul proiectului CEZ de la Fantanele. “Avem un proiect-pilot cu panouri solare, instalate pe cladirea noastra, pentru a testa in ce masura sunt viabile astfel de investitii. Mai exista un proiect de perspectiva, de realizare a unei centrale de cogenerare intr-un parc industrial.
Analizam solutiile tehnice. Interesul pentru energie regenerabila este major, suntem la stadiul de verificare si analize ale solutiilor tehnice si ale posibilitatilor de implicare”, a precizat Iunia Cordea, responsabil de comunicare al Electrogrup.
Tentative de valorificare a potentialului eolian au existat si la Cluj. in 2007, administratia din Marisel a concesionat societatii Ramina Eol un teren de 100 ha. Conform contractului, Ramina se obliga ca, din 2010, parcul sa inceapa sa produca energie, astfel incat 11% din venituri sa parvina administratiei locale, insa proiectul nu s-a mai concretizat.
“Suntem in discutii cu o firma din Italia si cu una din Spania, care ar fi interesate. Parcul se va face, da nu as putea sa spun cand anume. Se mai fac studii pentru turbine. Se pare ca vantul e cam slab, asa ca trebuie niste turbine mai speciale. Contractul cu Ramina e inca in vigoare, dar vor sa vanda afacerea”, a mentionat primarul Traian Maris.
Bataie pe Constanta si Tulcea
Raportul IBC Focus privind parcurile eoliene cuprinde 14 astfel de proiecte, monitorizate in ianuarie 2010. Ele se afla la diverse stadii de amenajare, proiectare si constructie. Cinci investitii se indreapta spre Constanta, patru spre Tulcea, doua in Prahova, in vreme ce Mehedinti, Galati si Iasi vor beneficia de cate un proiect.