Pamantul fuge de sub picioarele celor care locuiesc in cartierul „Francezi” * Complexul din cartier, maculatorul amatorilor de graffiti si ascunzisul consumatorilor de bronz * Terenul o ia la vale doar pentru unii * Amintiri din epoca pacanelelor *
Zona Cartierului Francezi, de altfel una foarte linistita si indeajuns de curata in comparatie cu multe alte cartiere mai cu pretentii ale orasului, sufera de ani de zile.
Pamantul fuge de sub picioarele celor care locuiesc aici, iar o marturie clara a acestui fapt, dincolo de celebrul bloc C20 (reconsolidat acum), este fostul complex comercial „Francezi”.
Un fel de geaman al edificiului similar din Tiglina, distrus si el nu din pricini naturale, ci de furia edilitaro-antropica postdecembrista, este acum la un pas sa se transforme dintr-o cladire parasita intr-un morman de moloz.
Comerciantii care activau aici si-au strans catrafusele de ani buni si s-au indreptat spre alte zone cu vad mai bun si unde peretii nu isi schimbau… solida configuratie zi de zi, iar grinzile de fier nu scrasneau amenintator pe beton.
Locul acesta nu a mai ramas acum decat un spatiu ideal de jucat „somata”, niste ziduri care parca implora, graffiti-uri cu mesaje porcoase si cotloane sigure unde cei interesati pot trage nestingheriti „un bronz” sau vreo tigara rasucita pe genunchi.
Epoca pacanelelor
Am ignorat mesajul oficial deloc amenintator, trecut pe o tabla ruginita care a fost candva vopsita cu verde si care incearca sa te goneasca de acolo, si ne-am amintit de salile imbacsite cu fum de tigara in care jucam un biliard cu colegii de liceu sau de pacanelele subventionate sistematic cu alocatiile scolarilor marcati cu nota opt la purtare.
Locul te face sa-ti aduci aminte cuvintele „rosu, doua negre, rosie, rosie, neagra…” in ritm sacadat si, inevitabil, memoria olfactiva te determina sa rememorezi aroma de pizza experimentala.
Dincolo de nostalgia apropiatelor vremuri in care locul era unul animat, trebuie spus ca acum nimic nu ar mai trebui sa te indemne sa dai pe acolo.
Nisipuri miscatoare, doar pentru unii
Explicatia autoritatilor pentru paragina in care a ajuns complexul este una simpla: terenul pe care este construit este nesigur, iar o reconsolidare ar determina sine un efort financiar nejustificat. Asa se intampla cand un loc apartine tuturor, dar in acelasi timp nimanui.
Justificarea cu terenul instabil pare a fi una puerila, atata vreme cat la nici 10 metri departare, un recunoscut constructor din Galati sapa gropi adanci si toarna fundatii pentru blocuri cu apartamente de lux sau cine stie ce vile.
Asta te face sa te intrebi cine Doamne-iarta-ma i-a dat autorizatie de constructie pe nisipuri miscatoare, dar si daca nu cumva terenul pe care sta acum complexul paraginit nu poate deveni brusc stabil in cazul in care vreunui antreprenor ii da prin cap sa ridice acolo un bloc cu peste 10 etaje in care sa se mute protipendada orasului.
Noi, cu democratia…
„Astea le-am stricat noi, cu democratia…” ne spune unul dintre locuitorii din zona, oprit in parculetul din fata complexului. Cu mana dreapta intinsa spre cladirile din complex, Mihai Bratu pare a-si asuma un fel de vina, alaturi de tovarasii cu care gusta un sprit.
„Locul asta, da` nu numai locul asta, este… stiti cum este, ca o tara fara conducatori. Uite-asa este si Romania daca nimeni nu se ingrijeste putin de ea. Am 64 de ani si stau aici din tinerete, dar ca acum nu imi amintesc sa fi fost vreodata”.
„Ce sa mai dam vina pe unul sau pe altul? Toti suntem vinovati! Acum ne-am obisnuit asa si nu mai avem ce sa facem – vorbim asa, sa ne aflam in treaba”, ne-a explicat hatru galateanul in timp ce sedea pe o bancuta din beton.
La cateva zeci de metri, un grup ceva mai mare de locuitori ai cartierului se bucurau din plin de soare si de pomana pe care si-o faceau unul altuia de Sfantul Gheorghe.
„Sa dati la televizor, acolo. Sa se vada ca parca suntem uitati de lume aici!”, ne-a spus unul dintre cheflii, incercand in felul acesta un fel de „la revedere”.
