Veteranii americani care au luptat in razboaiele din Irak si Afganistan au facut un apel la senatul Statelor Unite sa aprobe o legislatie puternica de mediu care sa asigure protectia natiunii, informeaza cop15.dk.
Soldatii americani nu pot fi trimisi in lume in misiuni periculoase care s-ar fi putut evita cu o legislatie de mediu, a declarat un grup de veterani cunoscut sub denumirea Operation Free.
Grupul, format din 150 de veterani ai razboaielor din Irak si Afganistan, evidentiaza legatura dintre schimbarile climatice si securitatea nationala. Veteranii s-au intalnit cu senatorii americani saptamana trecuta pentru a-i indemna sa aprobe legislatia care reduce emisiile de carbon si promoveaza eficienta energetica.
“Vrem ca aceste principii sa devina lege pentu ca America sa poata sa combata schimbarile climatice si sa asigure protectia nationala”, a declarat Jonathan Powers de la Truman National Security Project, una dintre organizatiile care coordoneaza grupul Operation Free.
“Neaprobarea unei legi de mediu nu inseamna doar continuarea trimiterii petrolului teroristilor. Mai inseamna ca oamenii nostri in uniforma care sunt raspanditi in toata lumea si pusi in pericolul de a-si pierde viata, se vor confrunta cu scenarii care ar fi putut fi evitate de o legislatie de mediu”, a mai spus acesta.
Senatul SUA a mai primit si o scrisoare deschisa de la 12 mari companii americane printre care Google, Nike, Dell, Johnson & Johnson, and Hewlett-Packard care cer apobarea legislatiei puternice de mediu.
Foto: cop15.dk