In perioada 9 – 27 noiembrie 2009, Administratia Fondului pentru Mediu are deschisa o sesiune de depunere a dosarelor de finantare prin Programul privind producerea energiei din surse regenerabile.
Obiectul Programului il reprezinta finantarea nerambursabila din Fondul pentru mediu a proiectelor vizand producerea energiei din surse regenerabile: eoliana, geotermala, solara, biomasa/biogaz/gaz de depozit, hidro.
Beneficiari eligibili ai Programului sunt: intreprinderi mari, intreprinderi mici sau mijlocii (IMM-uri) care au inscrisa in statutul societatii activitatea privind productia de energie electrica si/sau termica, corespunzatoare diviziunii 35 din codurile CAEN: Productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat"
Cheltuielile eligibile ale proiectelor sunt:
– investitii in active corporale si necorporale, legate de infiintarea unei noi unitati, extinderea unei unitati existente, diversificarea productiei unei unitati, prin realizarea de produse noi, suplimentare, sau schimbarea fundamentala a procesului de productie al unei unitati existente;
– achizitionarea de active imobilizate direct legate de o unitate, atunci cand unitatea s-a inchis sau s-ar fi inchis in lipsa acestei achizitii, iar activele sunt achizitionate de un investitor independent; construirea sau extinderea cladirilor necesare implementarii proiectului;
– achizitionarea de echipamente de monitorizare continua;
– achizitionarea retelelor de utilitati in incinta in care se implementeaza proiectul si aferente implementarii proiectului: instalatii electrice, instalatii de alimentare cu gaze naturale, instalatii de incalzire, instalatii de ventilare;
– achizitionarea de utilaje, echipamente si/sau instalatii noi, inclusiv a costurilor de constructii-montaj, necesare implementarii proiectului;
– achizitionarea echipamentelor pentru retelele de transport si distributie a energiei electrice obtinute din surse regenerabile;
– realizarea sistemelor de aductiune de apa, constructii montaj, in cazul microhidrocentralelor.
Finantarea se acorda in cuantum de maximum 50% din valoarea totala eligibila a proiectului, pentru intreg teritoriul Romaniei, cu exceptia cazului in care beneficiarul are sediul social/punctul de lucru la care se implementeaza proiectul in Regiunea Bucuresti-Ilfov, unde finantarea se acorda in cuantum de maximum 40% din valoarea totala eligibila a proiectului si fara a se depasi suma maxima care poate fi acordata unui beneficiar, in cadrul sesiunii de finantare.
Suma maxima care poate fi acordata pentru un proiect, in cadrul sesiunii de finantare, este in valoare de 30 milioane lei.
Dosarul de finantare se depune la registratura Administratiei Fondului pentru Mediu, la adresa: Bucuresti, Splaiul Independentei nr. 294, corp A, sectorul 6, cod postal 060031. Dosarul de finantare poate fi transmis si prin posta, cu confirmare de primire, cu conditia ca data de expediere, evidentiata prin stampila postei, sa nu depaseasca data limita a sesiunii de depunere.
Mai multe informatii pot fi gasite pe pagina de web a Administratiei Fondului pentru Mediu, www.afm.ro.