FOTO. Primul pui de zimbru născut în libertate, în Munții Făgăraș

În luna mai, opt zimbri au fost eliberați în Munții Făgăraș, într-un program de repopulare desfășurat de Conservation Carpathia. Acum, ONG-ul a anunțat apariția primului pui născut în libertate, în această zonă, după 200 de ani.

Foto: Călin Șerban

Cei opt zimbri, veniți dintr-o rezervație din Germania și din Munții Carpați din Polonia, au fost eliberați în zona lacului Pecineagu.

„Odată cu eliberarea zimbrilor din această lună este completată o verigă lipsă în lanțul trofic al zonei. Fundația Conservation Carpathia va realiza acțiuni de monitorizare a zimbrilor pentru a putea verifica gradul de adaptabilitate, dar și pentru a preveni eventuale întâlniri neașteptate cu oamenii din comunitățile învecinate, ca urmare a procesului de reintroducere. Astfel, orice informație legată de activitatea și acțiunile noilor locuitori a Munților Făgăraș în natură este folositoare și oamenii sunt încurajați să contacteze fundația prin reprezentantul Adrian Aldea (a.aldea@carpathia.org)”, au transmis reprezentanții fundației în luna mai a acestui an.

Foto: Călin Șerban

Acum, ONG-ul a făcut un anunț pe pagina de Facebook: „Dar ce avem noi aici? Vă spunem noi: cel mai frumos cadou pe care luna cadourilor îl putea oferi Munților Făgăraș, primul pui de zimbru, vițel, născut în libertate!”

Reprezentanții mai scriu că echipa de rangeri a Fundației a văzut în turele de monitorizare că turma de zimbri eliberată în primăvară păzea „cu mare iscusință un ghem drăgălaș de blană, de numai câteva săptămâni”.

„Suntem foarte bucuroși să vedem că se confirmă faptul că Munții Făgăraș sunt un loc bun pentru zimbri, că aceștia s-au acomodat foarte bine zonei. Reproducerea în natură este unul dintre cele mai importante semne care arată viabilitatea populației unei specii”, au mai scris cei de la Conservation Carpathia.

Pentru a sprijini dezvoltarea turismului în zonă, Conservation Carpathia va dezvolta în următorii ani o serie de centre de vizitare destinate turiștilor care vor să cunoască povestea zimbrilor, cu precădere a celor din Munții Făgăraș.

Citește și: 

Munţii Făgăraş vor fi repopulaţi cu zimbri

Primii opt zimbri au fost eliberați în Munții Făgăraș

spot_img

Ultimele știri