UE face presiuni pentru un acord de mediu

Uniunea Europeana spera sa faca progrese in ce priveste stabilirea unui acord legat de schimbarile climatice inaintea summitului de la Copenhaga, informeaza EarthTimes.

“Ne asteptam ca negocierile sa mearga mai repede”, a declarat ministrul Mediului din Suedia, Andreas Carlgren, la sfarsitul celor doua zile de discutii informale din orasul Are, la 630 de kilometri de Stockholm.

In cadrul dezbaterilor s-a stabilit ca Suedia, care detine in prezent presedintia UE, sa primeasca dreptul de a negocia in numele celor 27 de state membre in cadrul summitului din decembrie, cand statele lumii vor incerca sa ajunga la un acord in privinta reducerii schimbarilor climatice, care sa fie o continuare a protocolului Kyoto.

Un raport al Uniunii Europene arata ca statele bogate ar trebui sa mobilizeze imediat miliarde de dolari pentru a ajuta natiunile sarace, potrivit Reuters. De asemenea, raportul sustine ca tarile membre ale Organizatiei pentru Cooperare Economica si Dezvoltare (OCED) ar trebui sa isi respecte angajamentul luat fata de statele straine si sa acorde ajutoare financiare, care ar urma sa dubleze suma primita de tarile sarace, pana la 280 de miliarde de dolari anual pana in 2015. Recomandarile au fost facute in cadrul unui raport al Comisiei Europene si al Suediei.

Posibilitatea incheierii unui acord in decembrie a fost incurajata de noi angajamente din partea Chinei si a Statelor Unite. Cu toate acestea, UE se teme ca nu se va ajunge la un acord din cauza unei lipse de incredere intre tarile bogate si cele sarace, avand in vedere faptul ca acestea din urma acuza statele industrializate ca sunt cauza incalzirii globale.

“Este de preferat incheierea unui acord specific la nivel european inainte de summitul de la Copenhaga”, arata raportul, care va fi finalizat in urmatoarele saptamani. Tarile bogate ar trebui sa mobilizeze imediat 1-2 miliarde de dolari pentru a ajuta tarile in curs de dezvoltare, subliniaza raportul.
 

Foto: Reuters

spot_img

Ultimele știri