Telegraful de Prahova: Un turist ceh a dat nas in nas cu ursul carpatin

Un turist ceh a fost atacat de un urs luni seara, la Busteni. Se pare ca barbatul si-a calculat gresit timpul de parcurgere al traseului pana la Cabana Babele, iar noaptea l-a prins la iesirea din Parcul National. Atunci a inceput cosmarul.

Incidentul s-a produs in jurul orelor 22.00. Barbatul, in varsta de 43 de ani, se afla singur in padurea de la marginea statiunii. Omul cobora de la Cabana Babele, insa pe drum a avut ghinionul sa se intalneasca cu un urs. Animalul l-a atact si, imediat ce turistul a scapat din ghearele ursului, a intrat in primul magazin alimentar pe care l-a gasit in cale, in vecinatatea telecabinei din Busteni, pentru a cere ajutor. Angajatii au alertat jandarmii montani din cadrul IJJ Prahova precum si Serviciul de Ambulanta, care a trimis la fata locului un echipaj pentru a-i acorda omului primele ingrijiri medicale.

Din fericire, turistul s-a ales numai cu cateva zgarieturi si cu o sperietura pe cinste. A fost totusi transportat la Spitalul din Sinaia pentru investigatii amanuntite. Jandarmii montani sustin ca de vina pentru acest incident ar fi fost chiar turistul, care nu si-a calculat corect timpul de parcurgere al traseului. Pentru a evita asemenea evenimente, salvamontistii le recomanda turistilor sa nu se aventureze in padure decat in grupuri si sa campeze numai in zonele special amenajate. Mai mult decat atat, acestia spun ca e indicat sa nu ii surprinda noaptea in padure, mai ales ca localnicii au sesizat tot mai des prezenta ursilor in zona de la intrarea in Parcul National Bucegi. De la inceputul verii, patru persoane au fost ranite in urma atacurilor ursilor in zona statiunii Busteni si pe platoul Bucegi.
 

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri