Sulfina Barbu: Situatia gropilor de gunoi se poate rezolva in 2 ani

Inchiderea gropilor de gunoi neconforme are un impact social imens in zonele tarii care nu dispun de gropi ecologice, pentru ca oamenii vor scoate mai multi bani din buzunar, a aratat pentru Green Report Sulfina Barbu, presedintele Comisiei de Administratie Publica, Amenajarea Teritoriului si Echilibru Ecologic din cadrul Camerei Deputatilor.

Barbu a dat exemplul judetului Vaslui, care nu dispune de o groapa ecologica, iar, odata cu inchiderea gropilor de gunoi neconforme, deseurile se vor duce in judetele vecine care dispun de depozite ecologice. Asta inseamna costuri suplimentare si ca „cetatenii scot mai multi bani din buzunar”, a aratat Sulfina Barbu.

Situatia gropilor de gunoi, care declanseaza procedura de infrigement pentru Romania, poate fi rezolvata in 2-4 ani daca „Ministerul Mediului isi updateaza strategia de management al deseurilor si intocmeste un plan National pentru ca banii alocati prin POS Mediu (1 miliard de euro pentru managementul deseurilor) sa se duca spre aceste proiecte”- construirea de depozite ecologice.

Deputatul mai este de parere ca atitudinea ministrului Nemirschi cu privire la amenzile care vor fi imputate Romaniei (pana la 200.000 euro/zi), este total gresita. Ministrul mediului a declarat in mai multe randuri ca banii vor fi platiti de catre autoritatile locale care nu si-au respectat angajamentele.

„Atitudinea ministrului Nemirschi este fundamental gresita sa dea vina pe autoritatile locale. E total gresit pentru ca exista programe dar nu si interes, ministerul doarme”, a transat Sulfina Barbu, care a subliniat ca tot guvernul va plati aceste amenzi.

Text: Oana Neneciu / Green Report
Foto: Green Report

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri