Comunitatile din intreaga lume au sarbatorit joi hrana locala si sustenabila, prin Ziua Terra Madre, prima zi internationala a Slow Food, anunta un comunicat de presa.
Cu aceasta ocazie, peste 800 de evenimente s-au organizat in 100 de tari din intreaga lume pentru a proteja, savura si promova alimente provenite de la mici producatori si fermieri.
Slow Food a ales sa celebreze primii sai 20 de ani prin Ziua Terra Madre pentru a aduce in atentia publicului importanta traditiilor culinare locale si dreptul tuturor comunitatilor de a crea si mentine accesul la alimente gustoase, curate si produse in mod sustenabil.
Totodata, aceasta actiune evidentiaza diversitatea comunitatilor din intreaga lume care fac parte din aceasta retea globala si care lupta pentru un viitor mai bun in ceea ce priveste alimentatia.
Aceste celebrari se vor desfasura la ferme si in casele oamenilor, in restaurante, scoli si comunitati, in orase si zone rurale – toate diverse si toate reflectand unicitatea lor locala si cultura gastronomica specifica.
De la o demonstratie impotriva produselor industriale in Dhaka, Bangladesh, la o adunare a fermierilor din Kenya pentru crearea unei banci de seminte traditionale; de la o cina sub un elefant la Muzeul de Istorie Naturala din Toulouse, Franta, la evenimente speciale desfasurate in scoli din satele de munte din Azerbaijan; sau de la o masa festiva organizata intr-un cartier din Seattle, SUA la o petrecere tematica ce va avea loc in sudul Noii Zeelande.
Sarbatorim Ziua Terra Madre in Bucuresti, prin organizarea de catre convivium Slow Food Bucuresti Valahia Gusturilor a seminarului „O piata pentru produse agricole si alimentare de calitate in Uniunea Europeana si Romania” la care vor participa specialisti din partea Comisiei Europene, a autoritatilor din Romania si a asociatiilor nationale de producatori din agro-industrie. Manifestarea va fi urmata de o degustare de specialitati traditionale din diverse regiuni ale Romaniei, organizata de catre convivium-ul Slow Food Bucuresti.
Pentru a afla despre celebrarile ce se desfasoara in intreaga lume in Ziua Terra Madre, va rugam sa vizitati harta evenimentelor.
Slow Food este o organizatie eco-gastronomica non-profit, sustinuta de membrii sai, care promoveaza hrana gustoasa, o dieta personala de sezon, proaspata si plina de savoare, care este legata de cultura locala, curata, produsa cu respect fata de mediul inconjurator si sanatatea oamenilor si corecta – ce ofera conditii echitabile pentru micii producatori si preturi accesibile pentru consumatori.