Arnold Schwarzenegger, guvernatorul Californiei, si-a dat acordul pentru accelerarea constructiei unui stadion eco in Los Angeles, evaluat la 800 de milioane de dolari, potrivit Reuters.
Compania Majestic Realty va construi stadionul de 75.000 de locuri cu fonduri private. Dezvoltatorii sustin ca acesta va fi primul stadion eco profesionist de fotbal, ce va detine certificatul LEED pentru performante energetice si de mediu.
Stadionul se va alimenta cu energia produsa de panourile solare si va recicla apa. Proiectul creeaza 18.000 de locuri de munca si va aduce in jur de 760 de milioane de dolari anual in bugetul local. Lucrarile incep anul viitor si se vor incheia in 2013, inainte de startul campionatului de fotbal.
Autoritatile spera ca noul stadion sa atraga o echipa profesionista de fotbal, care sa reprezinte orasul in campionatul national (NFL). Reprezentantii Ligii Nationale de Fotbal au identificat deja sapte echipe ce au nevoie de teren.
Foto: Reuters