O comunitate de vloggeri a dat tonul uneia dintre cele mai mari provocări de pe YouTube: vrea să strângă 20 de milioane de dolari până pe 31 decembrie 2019, cu care vor fi plantați 20 de milioane de copaci, în toată lumea.
În mai 2019, vloggerul MrBeast – numele adevărat fiind Jimmy Donaldson – se apropia de 20 de milioane de followeri pe YouTube, așa că fanii l-au provocat să planteze tot atâția copaci. Timp de câteva luni, tânărul de 21 de ani a căutat soluții cum să îndeplinească provocarea.
Inițial, și-a propus să facă asta doar cu ajutorul prietenilor, însă într-o zi au reușit să planteze doar 300 de copaci. Apoi, și-a chemat comunitatea în ajutor, și au mai plantat împreună 1.700 de lăstari. Separat, Mark Rober, fost inginer la NASA și actual YouTuber (8.7 milioane de subscriberi), a încercat o colaborare cu o firmă care plantează copaci cu ajutorul dronelor.
Totuși, după câteva luni de planuri și de tentative, MrBeast și prietenii săi apropiați au ajuns la concluzia că niciuna dintre soluțiile testate până atunci nu îi va ajuta să planteze 20 de milioane de copaci până în decembrie 2022, când și-au stabilit termenul limită.
Prin urmare, au lansat provocarea #TeamTrees, prin care au invitat toți vloggerii să se alăture cauzei și împreună să strângă 20 de milioane de dolari. Cu fiecare dolar donat, va fi plantat un copac. Prima donație a fost făcută de Donaldson, care a cumpărat 100.000 de copaci.
„Vrem să arătăm că YouTube nu este numai un spectacol de dramă”, a transmis MrBeast într-un video privat, văzut de The Verge. „Chiar avem o reală influență și putem produce o transformare reală”.
Donaldson și Rober au făcut un parteneriat cu Arbor Day Foundation, una dintre cele mai mari ONG-uri din Statele Unite care are ca scop plantarea și întreținerea copacilor. Fundația este, la rândul ei, în mijlocul unei alte provocări: și-au propus ca, până în 2022, să planteze 100 de milioane de copaci.
„Știm că 20 de milioane de copaci nu sunt soluția pentru a opri schimbările climatice”, a spus Rober. „Dar scopul este să încheiem deceniul într-o notă super puternică. Este un mod constructiv de a trimite un mesaj politicienilor că este timpul să facem ceva față de schimbările climatice”.
Peste 600 de YouTuberi s-au alăturat provocării, printre care SmarterEveryDay (7,34 milioane de subscriberi), The Infographics Show (6,39 milioane de subscriberi), Veratasium (6,48 milioane de subscriberi), PewDiePie (102 milioane de subscriberi), Marques Brownlee (9,5 milioane de subscriberi), The Slow Mo Guys (13 milioane) și alții.
Copacii vor fi plantați peste tot în lume, acolo unde este nevoie și unde terenul este potrivit. Fundația Arbor Day va lucra cu reprezentanți ai pădurilor pentru a se asigura că plantările nu încalcă regulile naturii – de exemplu, nu vor fi plantați copaci pe pășuni sau în savană, acolo unde nu au fost niciodată păduri.
Primii copaci vor fi plantați în ianuarie 2020, iar ultimii, în decembrie 2022. Termenul pentru strângerea banilor este pe 31 decembrie 2019. De când a fost lansată campania, de pe 25 octombrie, s-au strâns până acum 5.308.420 de dolari, care vor merge în totalitate către Arbor Day Foundation.
Potrivit unui studiu publicat în revista Nature, aproape jumătate din copacii din lume au fost distruși de la începutul civilizației umane. Numai între 1990 și 2016, oamenii au doborât suprafețe de pădure echivalente cu Africa de Sud, potrivit Băncii Mondiale.