Peste opt milioane de tone de plastic ajung în oceane în fiecare an, reprezentând o problemă pentru viața marină și ecosisteme. Dar, aceleași oceane ar putea, de asemenea, să dețină cheia pentru reducerea poluării cu plastic.
Proteinele găsite în calmar pot fi folosite pentru a crea alternative durabile la materiale plastice, potrivit unui raport publicat în jurnalul Frontiers in Chemistry.
Calamrul îşi prinde prada lor folosind ventuzele aflate pe tentaculele și brațele lor. Ventuzele sunt echipate cu „dinți inelari” ascuțiti care țin mâncarea în poziție. Dinții sunt făcuți din proteine care sunt similare cu mătasae, iar acestea au devenit subiect de interes științific în ultimii ani.
Melik Demirel, de la Universitatea de Stat din Pennsylvania, este autorul principal al noului raport, care analizează cercetările existente asupra materialelor obținute din aceste proteine.
El spune că echipa sa a produs prototipuri de fibre şi obiecte 3D realizate din proteine din dinţi inelar de calmar (SRT).
Demirel spune că aceste materiale naturale sunt biodegradabile și că ar putea oferi o alternativă „excelentă” la plastic.
Proteinele SRT pot fi produse în laborator folosind bacterii modificate genetic, ceea ce înseamnă că nu au nevoie de niciun calmar. Procesul se bazează pe fermentație, folosind zahăr, apă și oxigen.
Potrivit cercetătorilor, proteinele SRT au „proprietăți remarcabile”, iar materialele realizate din ele sunt elastice, flexibile și puternice. De asemenea, au capacități termice, auto-vindecătoare și electrice, ceea ce oferă posibilitatea dezvoltării unor noi aplicații.
Proteinele SRT ar putea fi, de asemenea, folosite pentru a face îmbrăcăminte de protecţie pentru industria chimică şi pentru agenţii care iau parte la războaie biologice, spun cercetătorii.
Pe lângă poluarea oceanelor noastre, s-au descoperit că materialele plastice emit gaze cu efect de seră atunci când se degradează.
„Sunt un om de ştiinţă care studiază polimerii şi doresc să minimizez poluarea din plastic şi să creez durabilitate pentru mediu”, explică Demirel.
Demirel recunoaște că sunt necesare mai multe eforturi pentru a creşte producția materialelor. Proteinele SRT sintetice costă în prezent cel puțin 100 de dolari pe kilogram pentru a le produce, dar cercetătorul speră să reducă prețul la o zecime.
