Comisariatul garzii de Mediu Constanta a luat la puricat in aceasta saptamana autoritatile locale pentru verificarea respectarii termenului-limita prevazut de Hotararea de Guvern nr. 349/2005 cu privire la reabilitarea spatiilor de depozitare deseuri din localitatile rurale. Au fost verificate 13 unitati administrativ-teritoriale din localitatile Valu lui Traian, Poarta Alba, Topraisar, Amzacea, Istria, Pecineaga, Castelu, Saraiu, Garliciu, Cogealac, Saligny, Baraganu si Lumina.
In urma neregulilor constatate, s-au aplicat opt sanctiuni contraventionale in valoare totala de 83.000 lei si un avertisment, fiind impuse administratiilor publice locale o serie de masuri privind urgentarea procedurilor de reabilitare a depozitelor de deseuri din zonele rurale, in vederea alinierii la standardele stipulate de actul normativ. Comisariatul Judetean Constanta al Garzii Nationale de Mediu va continua in perioada urmatoare sa efectueze controale pe aceeasi linie la restul primariilor din judetul Constanta.
Conform normelor europene, incepand din acest an vechile gropi de deseuri menajere trebuie inchise iar autoritatile locale vor amenaja noi rampe ecologice pentru reciclarea resturilor. In acelasi timp, colectarea deseurilor, precum si transportul acestora se fac numai in containere omologate si cu mijloace de transport speciale. Pana in prezent, un sfert din primariile constantene au instiintat institutia de mediu despre aplicarea unor programe in acest sens, aproximativ jumatate dintre acestea nereusind sa atinga standardul european.