Una dintre cele mai spectaculoase specii de animale care au trait pe teritoriul Romaniei este "foca sihastru". Ultimul exemplar ar f fost capturat si omorat de pescari in 1963, pe Bratul Sfantu Gheorghe. Romania libera prezinta, incepand de astazi, un serial despre animalele disparute de pe teritoriul tarii noastre.
Romania libera incepe astazi un serial despre speciile disparute sau pe cale de disparitie din tara noastra. Prima poveste este a focii sihastru, prezenta din timpuri imemoriale pe litoralul vestic al Marii Negre. Am aflat povestea acestui mamifer de la Nicolae Papadopol, directorul stiintific al Complexului Muzeal de Stiinte ale Naturii din Constanta. Exista descrieri ale focii din Marea Neagra inca din anul 1779, dar si din perioada interbelica. Animalul intrase in folclorul local ca „vaca de mare" sau „foca de Kaliacra".
Ultima denumire are legatura cu faptul ca pe malul bulgaresc al Marii Negre exista o colonie stabila de foci. Unele ajungeau pana la gurile Dunarii, ba chiar intrau si in Delta. Totul e acum de domeniul trecutului, pentru ca mamiferul a disparut de pe coastele Bulgariei si Romaniei, declinul speciei fiind semnalat, potrivit rapoartelor de specialitate, inca din anii ’50. Cea din urma relatare despre prezenta ei in aceasta zona, neconfirmata totusi de niste fotografii, dateaza din 1987, cand un exemplar ar fi fost vazut de muncitorii de pe platformele maritime romanesti.
Un „monstru" de 400 de kilograme
Profesorul Papadopol spune ca foca sihastru este zarita in prezent pe tarmurile stancoase ale Greciei si Croatiei, dar si pe coastele Tunisiei si Mauritaniei. „Foca aceasta este, prin excelenta, o specie mediteraneana, cu iesire in Atlanticul african, dar si cu o prezenta istorica in Marea Marmara si Marea Neagra", spune specialistul. Iata si descrierea mamiferului: „Are blana cu peri desi, scurti si elastici, de culoare brun-gri, cu pete albe pe abdomen".
Obiceiul „sihastrului" este sa caute zonele pustii, stancoase, de pe malul marii, pentru a se reproduce, „fiind o specie extrem de rezervata in raport cu vecinatatea oamenilor". Tocmai relatia sa din ce in ce mai incordata cu stapanii uscatului a dus la disparitia focilor „romano-bulgare". „Extinderea prezentei umane pe malul marii, industrializarea excesiva, numarul tot mai mare de porturi, extinderea plajelor pentru turisti, dar si tehnicile din ce in ce mai sofisticate ale pescarilor au dus la disparitia acestei specii de pe litoralul vestic al Marii Negre", zice profesorul.
O asemenea vietuitoare, care traieste cel mult 30 de ani, este imposibil de tinut in captivitate, intr-o eventuala incercare de reparare a greselilor trecutului, fiind „greu adaptabila unor astfel de conditii", atrage atentia directorul stiintific al „Delfinariului" din Constanta. Asa ca noi, romanii, am putea acum doar sa ne imaginam un mamifer care, in general, are doi metri lungime si cam 250 de kilograme in greutate, dar care, in unele cazuri, poate atinge dimensiuni impresionante, de pana la patru metri lungime si o greutate de 400 de kilograme.
Focile au ajuns, pe Dunare, pana la Ruse
Alta varianta ar fi sa va duceti la Muzeul National de Istorie Naturala „Grigore Antipa" din Bucuresti, sa vedeti acolo, impaiata, ultima foca pe care pescarii din Delta Dunarii au capturat-o in 1963, pe Bratul Sfantu Gheorghe. Ce-i drept, din cate ni s-a explicat, asemenea situatii erau accidentale, pentru ca pescarii nu aveau treaba cu focile. „Au prins-o in carlige. De-asta e si cusuta in mai multe locuri, dupa cat a fost de jupuita atunci, zbatandu-se sa scape", explica academicianul Dumitru Morariu, directorul muzeului.
Circula si azi o legenda despre incidentul petrecut cu 47 de ani in urma. Se spune ca perechea ani-ma-lului ucis si-ar fi „jelit" cateva zile la rand partenerul, chiar la locul crimei. Mai tarziu, prin anii ’70, urme de foci au fost descoperite tot in Delta, pe Insula Sahalin. Explicatia faptului ca acest animal intra pe cursul Du-narii este simpla: pornea la vanatoare, pe urma bancurilor de pesti.
„Exista un raport din 1947 al bulgarilor, care atesta ca o foca sihastru a fost observata in apropiere de portul dunarean Ruse", aflam de la directorul Morariu. Din aceeasi sursa stim ca vecinii nostri de la sud de Dunare au intreprins, cu cativa ani in urma, cercetari in apele lor teritoriale din Marea Neagra. Proiectul a fost finantat de Uniunea Europeana si trebuia sa raspunda la cea mai importanta intrebare: mai exista sau nu foci in acel areal? Din pacate, raspunsul a fost negativ.
Testoasele romanesti, vandute cu 20 euro bucata
Dupa ce au reusit sa „scape" de foci, romanii depun acum „eforturi" sa extermine inca o specie deosebita din tara asta – broastele testoase. Ele pot fi intalnite intr-un perimetru care cuprinde zona Cazanelor si bazinul Motrului. O asemenea vietate ajunge abia dupa sase ani sa cantareasca 500 de grame, dar la maturitate poate sa atinga si 3,6 kilograme. Aceasta este „testoasa lui Hermann" sau „broasca cu suvarna", cum ii spun localnicii.
„Suvarna" este termenul care defineste „casa" pe care vietatea si-o cara in spina-re. Daca in sudul Dobrogei mai avem o specie de testoasa, dar cu origini grecesti, in schimb, surata ei prezenta la interferenta dintre Banat si Oltenia este „de-a casei", Hermann fiind numele unui svab din partea asta de tara, ne explica Maria Patruescu, director al Centrului de Cercetare a Mediului si Efectuare a Studiilor de Impact de la Universitatea din Bucuresti. Oamenii de stiinta duc o lupta apriga, de zece ani incoace, pentru protejarea acestei specii. Totul a inceput in anul 2000, cu infiintarea, in comuna Eselnita din judetul Mehedinti, a unui laborator de crestere in captivitate a testoaselor, datorita unui proiect sustinut de Uniunea Europeana, in valoare de 367.000 euro.
Concret, „junii" colectati din natura sunt crescuti pana la „majorat", fiind asezati in niste tarcuri dispuse pe o suprafata de 400 de metri patrati. Se incearca astfel protejarea unei specii care face de ani buni obiectul comertului. Broastele testoase sunt tinute, si in Occident, dar si la noi, pe post de animale de companie. Cand oamenii se plictisesc de acest „sport", transforma cochilia broastei in suvenir sau scrumiera. Daca cineva din zona Cazanelor sau a Motrului gaseste o testoasa, o vinde, la prima mana, cu cel mult 20 euro. Dar pretul ei creste apoi pe diverse filiere, ajungand pana la 200 euro pentru un exemplar.
„Am organizat timp de patru ani o campanie de informare a populatiei din acea zona a tarii, pentru a-i face pe oameni sa inteleaga ca aceasta specie este un bun national", povesteste Maria Patruescu. Ea isi aminteste ca a depistat la un moment dat un barbat cu o „prada" de 28 de „bucati" inghesuite intr-o valiza. Nu exista informatii certe privind numarul broastelor testoase care mai traiesc azi in sud-estul tarii noastre, asa cum nu se stie nici cate dintre ele cad, an de an, victime ale pietei negre. Un lucru e clar – „este o specie pe cale de disparitie, chiar daca e aparata de lege", conchide dascalul pe un ton amar.
